Iubire dincolo de timp

Pentru că s-a născut în Ajunul Crăciunului din anul 1909, primește numele Noël. Iar după patru ani, în vara lui 1914, la puțin timp după nașterea lui Lucienne, sora sa mai mică, viața micului Noël se schimbă, odată cu sosirea neașteptată la ferma din Belgia a părinților săi a tinerei și frumoasei Klara von Ludendorff, unica fiică a unor berlinezi bogați, care, după un an de studii universitare la Bruxelles, aflându-se în drum spre Viena, o aduce pe lume pe Luise. Neîndrăznind să se întoarcă în Germania cu fetița, convinsă că părinții săi nu o vor accepta, Klara o încredințează pe Luise familiei valone în a cărei casă găsise adăpost, căldură și ajutor. Iar Noël devine protectorul drăgălașei Luise, fratele adoptiv al acesteia și cel mai bun prieten al ei. Acestea sunt elementele de la care pornește scriitorul belgian Bernard Tirtiaux în romanul său intitulat „Noël în decembrie”. Și acesta e începutul unei tulburătoare (și dramatice) povești de dragoste, întinsă pe câteva decenii, relatată pe fundalul tulburărilor care au marcat Europa de la Primul și până după cel de-al Doilea Război Mondial. Căci, așa cum era de așteptat, după ce e, pe rând, frate și prieten, Noël realizează că s-a îndrăgostit fără putință de scăpare de fascinanta, talentata și minunata pianistă în care se transformase blonda și delicata Luise.

Având forma unei lungi epistole pe care Noël i-o scrie mult iubitei sale Luise, romanul acesta vorbește despre pasiunea celor doi tineri, dar și despre tragediile pe care le-au adus războaiele și despre modul în care marea istorie a influențat, iar uneori a distrus viețile oamenilor obișnuiți. Devenit, la începutul anilor ’30 ai secolului trecut, fotograf și pilot, Noël își construiește existența în jurul centrului reprezentat de Luise, încercând să o păstreze aproape de el, apoi, după ce o pierde, să o găsească, să o aline, să o facă să uite ororile prin care trecuse și să aibă curajul de a o lua de la capăt. Căci întreaga lor viață nu e altceva decât o zbuciumată istorie a pierderilor și a regăsirilor succesive, iar acestea încep chiar în momentul în care, pe când Luise avea opt ani, mama ei vine, împreună cu soțul său Josef Stern, să o caute – și să o ia din Belgia, pentru a-i oferi, în sfârșit, căldura unei familii proprii, în Austria. Suficient de previzibil, tihna și pacea familiale vor fi de scurtă durată, căci după ascensiunea nazismului din Germania, începe, în întreaga Europă, prigoana evreilor, iar familia Luisei e din nou în mare pericol. Cel de-al Doilea Război Mondial distruge din nou destine și întregi comunități, Noël și Luise, cei care abia își mărturisiseră iubirea, sunt separați, iar de aici încolo Noël va face totul (și orice!) ca să-i dea de urmă și s-o salveze.

Citește și Despre frică și instalarea ei

Născut în 1951, în Valonia, cunoscut în Belgia (și în întreaga lume francofonă) drept talentat actor, cântăreț, dramaturg, ba chiar și maestru sticlar, specialist în arta vitraliilor (a fost implicat, printre altele, în realizarea impresionantului proiect Cathédrale de Lumière, din sudul Provinciei Namur), Bernard Tirtiaux a publicat piese de teatru și romane, printre care „Le passeur de lumière” (1993), „Les sept couleurs du vent” (1995), „Aubertin d’Avalon” (2002), „Pitié pour le mal” (2006) sau „Prélude de cristal” (2011). Definindu-se, într-un interviu acordat revistei „L’appel”, în primul rând drept „artizan, îndrăgostit pentru totdeauna de lucrul bine făcut”, Tirtiaux demonstrează cititorilor săi, în „Noël en décembre” (2015), cel de-al șaptelea roman pe care l-a publicat, nu doar aplecarea spre detaliu, specifică artizanilor de vocație, ci și capacitatea de a duce până la capăt un ambițios proiect narativ care, dincolo de planul strict tematic, acoperă – și o face excelent! – mai bine de trei decenii ale istoriei europene. Cartea e deopotrivă o educație sentimentală a celor doi protagoniști și o cuprinzătoare frescă, elaborată cu grijă și cu talent, ce oferă lectorului imaginea grăitoare a unei lumi de-a dreptul ieșite din matcă și care, adesea, pare a nu-și mai putea găsi punctele cardinale. Scene din Primul Război Mondial se reflectă în altele, cumva complementar-simbolice, din cel de-al Doilea, personajele din prezent dau uneori senzația că se raportează la cele din trecut, încercând să nu le repete greșelile, amănunte aparent nesemnificative se dovedesc a fi esențiale pentru deznodământ, iar tehnica suspansului e extraordinar stăpânită de autor, pentru a crea un text care se citește realmente cu sufletul la gură și pe care nu-l poți lăsa din mână.

Bernard Tirtiaux reușește să plaseze povestea de dragoste a lui Noël și a Luisei (inspirată dintr-un fapt real) într-un context istoric larg și complex și să demonstreze, prin intermediul puterii iubirii celor doi, cum pot fi depășite toate dificultățile, chiar și cele aparent insurmontabile. Narațiunea implicată, la persoana întâi, ca și forma epistolară a textului continuă, parțial, procedeele și strategiile narative pe care autorul le exersase deja în romanul precedent, „Prélude de cristal”, unde imaginase, însă, un personaj feminin de prim-plan. Noël și Luise trec prin două războaie mondiale, se pierd și se regăsesc, se despart și se reconciliază în cadrul unei cărți construite în conformitate cu principiile unei narațiuni muzicale de primă clasă, în consonanță cu pasiunea pentru muzică a Luisei. Sigur că uneori protagoniștii par niște eroi romantici, gata să lupte pentru iubirea lor și să câștige de fiecare dată împotriva oricăror inamici, numai că acesta nu e nicidecum un punct slab al romanului, ci dimpotrivă, câtă vreme, procedând astfel, Bernard Tirtiaux demonstrează cum, chiar și în tumultuosul secol XX, iubirea încă mai poate salva lumea – și umanitatea din oameni. Desprinsă parcă din marile cărți ale literaturii universale, iubirea dintre Noël și Luise îi ajută pe cei doi să depășească orice îi desparte și să lupte pentru ceea ce cred și pentru ceea ce simt. Însă textul nu se întemeiază pe certitudini, ci jonglează cu o serie de mari necunoscute, câtă vreme autorul păstrează suspansul, nedezvăluind decât la final ce anume a determinat alegerile Luisei și cum (sau dacă) sentimentele sale pentru Noël s-au schimbat ori nu. Luise e un personaj complex și fluid, e construită din tonuri de lumină și din enigme de nepătruns, mișcându-se doar aparent fără dificultăți în lumea strălucitoare a concertelor de gală și a admiratorilor tot mai numeroși, dar și a amenințării naziste care se profilează din ce în ce mai amenințător. Odată cu ea, dar privind totul din alt unghi, Noël, jurnalistul-fotograf-pilot (desigur, profesiunile sale sunt simbolice!), observă cu atenție, apoi înregistrează, prin lentilele aparatului de fotografiat, cum Europa pe care credea că o cunoaște se schimbă, naziștii ajung la putere, evreii și alte minorități sunt deportați în lagărele de exterminare, iar oamenii, chiar și cei cunoscuți, se pot transforma, nu o dată, în bestii. Dar, cel puțin uneori, și în îngeri.

Sigur că, în acest context, detaliile sunt cele care conturează ansamblul, iar Crăciunul, cu toate frumoasele obiceiuri familiale și cu tradițiile valone excelent descrise, reprezintă, și nu doar pentru Noël, punctul de echilibru, acel element fără de care supraviețuirea ar fi mult mai grea, atât în vreme de război, cât și pe timp de pace. În plus, scriitura adesea poetică, atmosfera pe care autorul belgian o creează, adesea doar în câteva paragrafe sunt semnele distinctive ale unui text deopotrivă convingător și emoționant, document al unor inimaginabile orori, dar și dovadă a convingerii lui Bernard Tirtiaux că marile iubiri încă mai pot să existe – în literatură și în viață.

Bernard Tirtiaux, „Noël în decembrie”, traducere de Andrei Lazăr, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2019