Saveta

1. Anunţul mortuar l-au scris copiii Savetei, Traian şi Ştefan, pentru ziarul din Mittelstadt. Dacă nu apărea, ar fi fost ca şi cum n-ar fi murit. Aşa era obiceiul locului de cînd fanfara îşi încetase apariţia. Pînă atunci toţi mittelstadtienii erau duşi la groapă cu fanfara minerilor. Nu mai erau mineri, dispăruse şi fanfara.

„Cu durere în suflete vă anunţăm că luni, 19 iulie, anul două mii şi…, la ora treişpe, va avea loc ceremonia de înmormîntare în cimitirul natal al SAVETEI, cea care a fost mamă, bunică, străbunică şi croitoreasă a oraşului aproape patruzeci de ani. Inima a încetat să-i mai bată. O aşteaptă soţul ei acolo unde s-a dus acum treizeci şi şapte de ani”.

2. Despre tatăl Savetei Drod, „Gazeta din Mittelstadt” scrisese în vremurile de demult că: „Totul se destramă şi se nimiceşte în jurul acestui aventurier cutezător, domnul Papp, care se îmbogăţeşte şi sporeşte în influenţă ca prim-pretor al oraşului şi al ţinutului, care deţine o avere impresionantă constituită din: case de locuit, gatere şi fabrici de lemn, plus un aparat de ţesut lînă, mine, vărării, lăptării şi terenuri. Are o fată de măritat pe care o vînează toţi oamenii cu stare din oraş” (Gazeta de Mittelstadt, în 14 aprilie, anul una mie nouă sute treizeci şi nouă).

3. Saveta Papp a ajuns Saveta Drod, nevasta şefului fanfarei minerilor din Mittelstadt. Cei doi s-au mutat lîngă Piaţa agroalimentară din oraş, la Cotitura Nalbei numărul 4. Primul copil s-a născut după un an de la căsătorie. Fostul prim-pretor s-a dus cu averea lui în cimitir. În loc, au apărut comuniştii. Pe primul copil l-au botezat Dumitru Drod. Apoi s-au născut Ştefan şi Traian. Saveta muncea la încărcat sifon, la cărat sifon prin oraş cu căruţa. Strîngea sticlele goale şi lăsa în loc pe cele pline. O ajuta calul acela costeliv, proprietate a sifonăriei lui Gyula bacsi. Sifonăria era peste drum de primărie. Pînă la Cotitura Nalbei treceai podul de peste Săsar şi, prin piaţă, ajungeai la casa Savetei.

În tot Mittelstadtul era numai sifonul lui Gyula bacsi dus de Saveta Drodului cu calul acela costeliv. Din colonia lui Maier şi pînă-n cartierul minerilor, căruţa cu sifon îşi făcea treaba.

4. În anul 1956, Dumitru Drod împlinise cinci ani. Se juca în curtea sifonăriei lui Gyula bacsi. S-a împiedicat, a căzut şi roţile căruţului încărcat cu sifoanele gata umplute i-au trecut peste piept. Saveta n-a simţit zdruncinătura. Şi-a văzut de drumul dimineţii.

Pe la ora zece, Gyula bacsi l-a găsit pe Dumitru Drod mort în curtea sifonăriei. A început să strige, să se vaite: „Bai, bai, mare bai”, în timp ce pornise după Saveta şi căruţul sifonăriei. „Dumitru-i gata mort în curte”, i-a spus Gyula bacsi Savetei Drod, născută Papp.

L-au îngropat lîngă mormîntul fostului prim-pretor. Drod a fost dirijorul fanfarei.

În Mittelstadt nimeni nu i-a dus dorul lui Dumitru. Doar Savetei i se mai înceţoşa privirea, o podidea plînsul cînd căra sifoanele.

„Îi avem pe Ştefan şi pe Traian în loc”, a zis dirijorul fanfarei la cîrciuma minei.

5. În căruţul sifonăriei, Saveta Drod se gîndea: „Cînd te naşti, Ăl de Sus îţi dă timp 88 de ani de trăit şi tu crapi la 55 ori la 5. Ăl de Sus îţi dă drumul de viaţă care are multe cărări. Dacă te abaţi, tu răspunzi că drumul se scurtează. Dumitru, feciorul, cu ce s-a putut abate de la cărare…” cădea pe gînduri Saveta.

„Mă uit la femeile din oraş, la boala lor femeiască, aia cu purtatul grijii altora. Acolo-s cărările greşite. Acolo înţeleg că muierile ori bărbaţii din Mittelstadt mor la 55, 53, 48, 61 de ani. Asta pricep”, mai zicea Saveta. „Uită-te la Tamaş, un om ca Dealu’ Minei de mare şi în loc de 88 de ani, îi în cimitir de la 55. Acela nu şi-a găsit drumul şi nici cărările care duc către el. Era ca Dealu’ Minei, la Flotaţie i se zicea că-i aşa cum îi Ceahlăul. O ajuns pe cărarea altuia şi Ăl de Sus l-o dus în cimitir”, încheia Saveta. Apoi se gîndea la Dumitru şi ochii aveau pete cu ceaţă şi ploaia revărsată din ei.

Gyula bacsi a oprit-o într-o dimineaţă cînd Saveta pornea la drum cu căruţul plin de sifoane. „Te-am auzit cum te vaiţi, Saveto. Dar trăim cît zice Cel de Sus, cu cît avem stabilit de El cu atîta defilăm. Dumitru al tău s-o dus repede lîngă bunicu-său, prim-pretorul. Căile Celui de Sus îs ascunse ochiului, aşa cum stă scris, aşa se întîmplă”, încheiase, dînd din mîna stîngă, Gyula bacsi necăjit.

6. Bărbatul Savetei, şeful fanfarei, era pe o cărare greşită. Lasă-l acolo şi grijeşte-l, Savetă. Mai bine-i făcea pantofii la Preasfinţitul din Mittelstadt şi se apuca să găsească o cărare bună. La 55 de ani s-o dus şi n-o apucat să-şi găsească drumul. O fost o înmormîntare cu şapte fanfare venite din jurul oraşului. „Aşa merge în mormînt lîngă Dumitru şi lîngă prim-pretorul altor vremi, Francisc Drod, şeful unei fanfare de azi”, îşi spunea Saveta cu oareşceva mîndrie. „Atîta-i tot”, avea să-şi şoptească în prima ei noapte de văduvie.

„Cu Francisc aşa a fost. În noaptea lui ultimă, l-am visat urît. Se făcea că e dimineaţă. Că îşi pune salopetele şi merge la mină. Că vin în curte patru mineri şi mi-l aduc mort. M-am trezit cu inima în gît. De-abia suflam. Am stat întinsă în pat. L-am ascultat pe bărbat cum sforăia.

Am ieşit afară. Era patru dimineaţa. Am venit înapoi lîngă capul bărbatului şi am luat ceasul deşteptător. Ca să nu-l audă. Ca să nu meargă la mină, la serviciu. Ca să treacă pe altă cărare, mai bună. La şase, cînd lumina dimineţii se prelingea prin piaţă, îmi hrăneam găinile. Am făcut curăţenie în coteţul porcului. La opt m-am întors în dormitor. Francisc era întins în pat. Nu mişca. Stătea cu mîinile ca o cruce. Pe cap îi căzuse tabloul nostru de nuntă. Era mort. Am chemat maşina spitalului. Aşa a fost, aşa a plecat şeful fanfarei din Mittelstadt la cincizeci de ani împliniţi”, încheia Saveta povestea pe care şi-o spunea în zilele de dinaintea înmormîntării. De fiecare dată încheia: “Atîta-i tot!”.

SAVETA ÎMPLINISE PATRUZECI DE ANI

7. Saveta i-a trimis pe Ştefan şi pe Traian Drod la şcoli profesionale. Au ajuns preparatori la Flotaţia din Centrul Complexului minier. Au primit apartamente la bloc. Şi-au găsit neveste. Saveta a ajuns bunică. Sifonăria lui Gyula bacsi s-a închis. Au apărut sticlele de apă minerală prin alimentare. Rezemat de gardul curţii fostei sifonării, Gyula bacsi a plecat într-o seară de primăvară, oarecum împăcat cu soarta.

Saveta s-a apucat de învăţat croitoria. Prima meserie care i-a fost dragă. Lucra şi se gîndea la taică-său. La vremurile cînd în Mittelstadt cea mai bună partidă femeiască era ea, fiica mult iubită a omului care nu-şi putea număra averile. Acuma, Saveta avea două camere şi o bucătărie de vară.

Plecaseră şi comuniştii. Traian şi Ştefan Drod se apucaseră să revendice averile Savetei.

Saveta lucra la croitorie. Locuia singură la numărul 4 la Cotitura Nalbei, lîngă Piaţa agroalimentară din Mittelstadt.

Pe lîngă munca asta, îi mai aducea un fecior de lucru „la bucată” cusături de toate soiurile dintr-un atelier din Trossingen, Germania. Feciorul venea cu pliculeţele cu euro şi lua lucrăturile Savetei, gata de dus la nemţi.

Saveta cîştiga valută adunată cu sudoarea frunţii.

8. Trossingen-ul îl învăţase de pe hartă. Saveta confecţiona păpuşi din cîrpe trimise de la nemţi. Trossingen-ul era pe frontiera cu Elveţia. În oraş, păpuşile Savetei se vindeau de cum le ducea feciorul. Era un atelier de păpuşi pe care nemţii îl botezaseră „La Saveta”.

S-a dus să-l vadă. Au plimbat-o muierile alea pe care nu le înţelegea pe la lacurile Elveţiei. În orăşelele unde nu era copil care să nu se joace cu păpuşile Savetei. Prima dată cînd a simţit că n-a trăit degeaba.

În Trossingen, fecioraşul a venit să doarmă lîngă ea. Saveta Drodului şi-a înşelat bărbatul mort de zeci de ani în cimitirul din Mittelstadt. Pe fecioraş îl chema Franz. Saveta îi putea fi bunică. A învăţat-o cu telefonul mobil. A învăţat-o cu prezervativele cu iz de banană. Saveta Drodului, văduva, i s-a supus.

9. Ajuns în Mittelstadt, la ea acasă, Saveta s-a ruşinat. S-a apucat de băut din ţuica negustorilor din piaţă. Aceia îi aduceau şi zarzavaturi. Saveta plătea în natură, că aşa cereau negustorii.

A ajuns să nu mai coase nimic. Aştepta în fiecare dimineaţă negustorii de ţuică. Saveta Drodului, văduva, mamă a două odrasle care au căutat averea prim-pretorului altor vremuri din Mittelstadt, ajunsese beţivana pieţarilor. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de prim-pretor şi de fiică-sa. Doar Traian şi Ştefan Drod cunoşteau istoria pe care o trăise Saveta. Au venit pe la ea să-i spună că-i străbunică. Nu a părut să înţeleagă ce i-au şoptit Traian şi Ştefan. Saveta era pe cărarea ei. Se lăsa într-o mînă pe canapea. Privea fix în locul unde se odihnea un suvenir adus din Elveţia. O sticluţă care îţi amintea de un Saint Bernard plin cu coniac. Trei euro. Nu se mai desprindea privirea de suvenirul ăla.

10. În ziua înmormîntării, a fost ceva vînzoleală. Au venit toţi negustorii de ţuică să-şi ia rămas bun de la Saveta Drodului.

„Se va odihni lîngă un prim-pretor. A fost fata lui, are în jur neamurile lui. Saveta a fost cineva”, şopteau trăgînd cu ochiul şi mişcîndu-şi obscen degetele negustorii de ţuică.

Saveta era în sicriu. Cînd popa a prins a spune slujba de îngropăciune la casa de la numărul 4, pe Cotitura Nalbei, s-a prăbuşit. S-a auzit un zgomot puternic şi au cedat lemnele acoperişului.

Traian şi Ştefan Drod s-au apucat să sprijine tavanul. Cu braţele, cu umerii. Pînă cînd au scos moarta în curte şi au dus-o la groapă.

11. Locul s-a pustiit. Feciorii Savetei au vîndut terenul celor doi vecini de pe Cotitura Nalbei. Au fost două parcele de cincisprezece metri lăţime pe treizeci de metri lungime.

Saveta a plecat în cimitir. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de ea în Mittelstadt. A rămas doar anunţul mortuar din ziarul Mittelstadt-ului şi a mai rămas o ciudăţenie pe strada Cotitura Nalbei. Lîngă Piaţa agroalimentară din oraş era o stradă care avea o casă cu numărul 2, urmată de alta cu numărul 6. Lipsea numărul 4 al străzii, chiar dacă figura în harta cu numerele de casă ale oraşului.

Văduva Saveta Drod de pe drumul ei plecase cu tot cu casă!

Nimeni, pînă astăzi, nu s-a străduit să lămurească misterul.

Ilustrație de Alex Ilea