scutură 2001 (fragment)

Să mai întreb? „De ce eu și nu el?”

„Nu știu”, nici măcar nu știe cum de întreb asta. „Pur și simplu nu era contextul.” Era mai mare decât ea cu trei sau patru ani. Câți ani avea ea într-a opta? 15 ani, poate 15 ani jumate. El voia să meargă în cu totul alt ritm. „Nu mă sunase toată vara și acum că era singur acasă… În plus, era clar că hedoesn’treallylikeme. Voiam să fiu cu cineva care vrea să facă asta cu mine, nu cu unul care se gândește cum ar fi fost să fie altcineva în locul meu.”

Iar noi doi eram, suntem aproape de aceeași vârstă, un an diferență. Și inițial i s-a părut că sunt genul mai cumințel. Și că pe mine… Că putem să o luăm mai ușor. Dar, și mă ciupește, de fapt am fost super de căcat la început. „Eu de căcat?” Îmi aduc aminte câte ceva, dar nu vreau să recunosc, mă revolt. Ea își dă ochii peste cap. „Erai ultimul bădăran, nu îmi spuneai în față, dar era un fel de ori ne-o punem ori la revedere. Mă sărutai de parcă așteptai vreun alt prilej minunat. Visam că îți băteai joc de mine, tu și cu toți prietenii tăi și toate prietenele mele și mă trezeam plângând. Dar treaba era că mereu mă întorceam super-udă de la întâlnirile cu tine, ajungeam cu chiloții acasă praf, trebuia să-i arunc. Ți-ai trecut mâinile prin părul meu într-o seară, îl aveam scurt atunci, eram transpirată și mi s-a părut cel mai sexy lucru ever.”

Nu știu cum să protestez, dacă are rost să protestez, iar întrebarea care iese din mine este: „erai super-udă de la când ne vedeam? Păi și de ce nu ne-o puneam? De ce am așteptat atâta? Eu în locul tău mi-aș fi spart pizda”.

Râd și eu de cât de grosolan sunt. Râde și ea, își dă ochii peste cap, „de fapt mă excita super tare faptul că erai golan, toată chestia asta cu only I canseethe soft side. Dar la început nu știam dacă meriți”.

Ea era fricoasă- așa cum se temea la Țară, țară vrem ostași sau să se suie pe centrala termică; dar era atrasă de cei cărora nu le era frică. Și când a ajuns la noi în cartier, adusă de Larisa, parcă nu i-a venit să creadă. Toți eram așa. Total distruși. Pe Dima l-a cunoscut primul, era cu Larisa atunci. Era absolut fascinant pentru ea cum era el atât de rău și totuși atât de bun. Fumau împreună și ea îi dădea postere cu Linkin Park, ea avea zeci de reviste Bravo și Liceenii acasă. Și noi roiam în jurul lui ca niște gâze în jurul becului, ea m-a văzut prima oară înainte de agapa ei, Dima îi vorbea mult de mine, „uite ăla e, mi-a zis”, și eu eram pe acoperișul blocului lui Pătrașcu, cu Niki și cu fra-su și când Niki le-a făcut cu mâna era să cadă și l-am prins noi. „Dacă se ducea în jos murea.” „E, murea.” „Murea, serios”, dar ea tot simțea că era invidioasă pe noi, cum noi aveam parte de niște întâmplări așa mai adrenalinice.

Pe mine mă arde că a zis că eu eram de căcat la început. Știu că eram, dar nu vreau să cedez. Așa că spun: „eram de căcat la început”. Nu întreb, doar spun așa neutru. Dar nu mă iartă.

Eram. Când s-a certat cu Larisa, Larisa a început să îi spună că ea tot timpul încerca să impresioneze toți băieții, să se dea interesantă. Și pentru că asta n-a părut să o doară destul, i-a spus tot ce vorbeam eu și Dima despre ea când eram la început. „Și ai pipăit-o? Ai futut-o?” Se pare că eu am zis: „a fost plictisitor, că e încuiată”. A fost super dezamăgită. A crezut că de fapt nu am plăcut-o niciodată, că o desconsideram total. Dar la școală nu putea să se abțină să nu se uite după mine mereu: „este Robert afară, este Robert în curte la țâșnitoare?”.

Pentru că abia aștepta să se plimbe cu mine, chiar înainte să începem să ne atingem peste tot. „Cum erai tu întors către tine, dar aveai atâtea povești pe care mă lăsai mai mult să le ghicesc decât chiar mi le spuneai. Și când vorbeai cu mine erai altfel decât atunci când vorbeai cu ceilalți” și cu cât stăteam mai mult împreună cu atât se vedea că îmi pasă de ea mai mult. Iar după ce-am început să ne-atingem; tot timpul o puneam pe ea pe primul loc, o duceam pe ea mai întâi, mă gândeam în primul rând la plăcerea ei, mai țin minte când a avut patru orgasme pe scări în spatele sălii?

„Eu îmi aduc aminte că au fost șase.”

„Nu știu ce-ai numărat tu acolo, dar eu știu exact câte au fost.”

Mă găsești la amfiteatru, stând în fund pe iarbă, legănându-mă ca un boschetar. M-ai căutat peste tot, trebuia să alergăm astăzi. „Miroase ca dracu’ aicea. Ce e în punga aia de hârtie?”

Erai îmblânzitoare la circ. Uite așa băgai mâna în cușca leului. Din biciul tău pocneau scântei și mă hrăneai din palma ta. Altădată îmi dădeai să mănânc din gură de la tine, dinții noștri se ciocneau unii de alții. Alergam drept spre tine, te îmbrățișam cu mâinile pe după gât, deschideam gura și mă sărutai. Mă aruncai la pământ, ne rostogoleam de câteva ori. Te sărutam pe șold, pe gât și pe ceafă. Erau niște senzații de neîntrecut, viața fără ele nu valora nimic.

Un clovn trecea printre rânduri și pieptăna capul chel și oval al unui bătrân. Bătrânul se făcea că râde și i se vedeau dinții lipsă. De jos un bărbat cu fața ascuțită stropea spectatorii cu furtunul de apă și zicea: „nu pentru asta ați venit, să ne vedeți târâți prin nisip?”. Tu apăreai, cântăreață, nuu, dansatoare, balerină erai, coalea la sală, te dădeai într-un leagăn uriaș cu pistolul legat într-o parte. Uite așa te aruncai. Croșetai în felul ăsta nopți la rândul pânza pe care trebuia s-o port.

Acum auzi tot ce gândesc de parcă te-ai conectat cu o țeavă la tâmpla mea. Fața ta este acoperită de catifea roșie, doar ochii ți se văd dintre faldurile catifelei. Ești goală în rest, ai patru sâni, doi sub alții doi, iar mârtanul meu, roz și frumos, îl ai între coapse, în jumătate de erecție. Labele picioarelor tale au membrană între degete și îmi aduc aminte când mi-ai vorbit despre pieliță, de ce este așa de importantă acea pieliță.

Când îmi acopăr ochii, totul se închide prin mine ca o pendulă. Am gâtul de gâscă și un cioc lung și subțire. Pielea cade de pe mine. Am o suliță în mână, pene pe spate, penele sunt mari ca niște aripi. Ceea ce văd cu colțul ochiului, scântei la orizont, începe să se învârtă, tremură și să se învârtă, capul meu e o sticlă de Cola pe care o amesteci și sare spuma în toate părțile. În dreapta nu mai văd nimic, linii de ruptură gri care se desfac și fut centrul, îl fac șughițele. Ca la NFS când joc și mut prea repede mașina, calculatorul meu nu mai randează. Ar trebui să mă îngrijorez acum? În stânga, din lac văd ca un turn de apă: o bilă stă atârnată pe o țeavă, bila este găurită și ruginită și din găuri țâșnește apă. Dar găurile sunt niște ochi care se uită fix la mine. Cineva stă în mâini pe marginea bilei. Cineva stă aplecat, înconjoară, dar nu atinge, o siluetă de piatră, o domnișoară care acum învață să înoate. Înconjoară, dar nu atinge.

Apa lacului la amfiteatru este verde mâl. Atârnă sălciile, iar între sălcii, pe malul din dreapta, văd pe cineva care mă salută. Dan, Dima, Gicu și Drăgan așezați în linie de atac de trei sferturi, Dima mijlocaș la deschidere. Toți strigă către mine în cor: „pentru rugbyul românesc, DA Flota?”.

Se cutremură pământul și încep să scap de senzația că sunt țintuit. Mă legăn pentru că totul este posibil. Nu ți-am vorbit destul despre părinții mei pentru ca încă să fie posibil. Câteodată te gândești că nu sunt cine crezi că sunt. Sunt un resort imens. Mă aplec cu fața între genunchi. Am cinșpe ani și sunt în fața sălii, singur la catarge. Când strig, vocea mea nu se aude, dar ecourile se lovesc și se confundă unul cu altul. Am șapca pusă cu cozorocul întors. Buruienile cresc sub ochii mei din crăpăturile cimentului. Mă prinde de umăr și mă trage pe spate bătrâna cu o plasă goală în mână, îi flutura în vânt, ți-a cerut să-i cânți la chitară noi suntem români și a plâns. Îmi zice: „fii sclavul pământului tău”. Mă scutur, mă ridic, ai cinșpe ani uriașă, absolut uriașă plutești, tu ești catargele din fața sălii, acum înțeleg. Dormi. Mâinile tale sunt steagurile care flutură înspre mine. Nu mă vezi și mă cauți. Un fulger mă trage pe spate. E fața ta, dar corpul și dinții lui Niki, hai să trăim și noi în adevăr măcar o dată în viața noastră. Dacă înveți prea multe, îți faci viața prea grea, că știi prea multe. Când mă ridic: ești o rachetă, ești o Diană cu trupul subțire creion și capul mic în vârf. Ai fustă de tablă. Când erai fată, vorbeai ca o fată. Acum te miști ca o femeie, te uiți la mine cu privirea sigură și tristă. Vreau să pleci și să mă lași să dorm aici. Vreau să rămâi, mă simt murdar și fără vlagă. Mi-e frică că ești numai în mintea mea, te rog, zi ceva.

Să înțeleg că nici azi nu am făcut nimic la mate. La română cum stau?

Acolo sunt bine.

Mă legăn ca Titi din Enigma Otiliei, și râzi.

Da, sunt iar în punctul cel mai de jos.

Ești în nadir latent, și râzi.

Ești o vrăjitoare întinsă în iarbă lângă mine și râzi.

Ai o floare galbenă în mână. „Trebuie să miroși din floarea asta înainte să i se scuture petalele.”

Ce crezi că o să se întâmple cu mine?

Fragment din romanul „scutură 2001” de Robert Veran (Editura Eikon, 2022)