Atelier Flash fiction stories Nr. 131

Strada Castelului. Curăţenie




Mă întorceam de la alimentara din colţ, sacoşa valsa în mîna mea, berea îmi surîdea din sacoşă, strada îmi făcea ochi dulci, mai dulci chiar decît soarele care, îndrăzneţ, mă mîngîia pe creştet, şi viaţa era frumoasă, frumoasă… Viaţa mea. În ziua aceea. Ce face primăvara din om!

Pe celălalt trotuar, două fete săltau vesele, ieşite parcă din poezia lui Topîrceanu, rîdeau şi rîsul lor se asorta cu rucsacii de pe umeri, cu blugii lor evazaţi, cu părul lung, împletit în zeci de codiţe – cică stau cu orele pînă-şi fac chestia aia în cap!

Aproape că le ajunsesem, mai aveam două case pînă la casa mea, cînd ele s-au oprit în faţa unei porţi deschise. Poarta, înaltă ca toate porţile de pe stradă, ca toate porţile de pe toate străzile din vechile oraşe ardeleneşti, era deschisă, cum ziceam, şi în clipa aceea mi-am dat seama că era sîmbătă şi Florica făcea curăţenia ei obişnuită.

Florica, vecina mea. O femeie la vreo cincizeci de ani, cu părul albit şi prost ascuns sub vopseaua pe care niciodată n-am văzut-o proaspătă, uneori aveam impresia că dinadins nu se vopseşte la rădăcina părului, de parcă ar fi spus da, am părul alb şi nu mi-e ruşine de asta, am albit frumos, muncind, trăind, făcînd curăţenie în fiecare sîmbătă. Curăţenie-curăţenie, numai că Florica nu făcea orice fel de curăţenie. Cînd făcea Florica treaba asta, apăi o făcea temeinc, cu spălat geamuri, bătut covoare pe bătătorul din curte, cu măturat pînă şi poarta – că doar n-o să iasă cu aspiratorul în stradă! Nimeni nu mai făcea curat pe strada noastră ca Florica. Femeile o invidiau, bărbaţii intrau în case morocănoşi, aşa e, mereu se găseşte cîte una mai frumoasă, mai tînără ori mai harnică decît nevestele noastre şi poate de-aia a şi zis scriitorul ăla că „orice bărbat însurat, cînd vede o femeie frumoasă, se simte păcălit”, sigur de-aia.

Cînd cele două fete s-au oprit în dreptul ei, Florica ştergea cu o cîrpă mînerul porţii, un mîner uriaş, parte a unei instalaţii uriaşe care se lăsa desferecată numai şi numai cu o cheie de tot uriaşă, nici nu-ţi venea să crezi că mai există azi astfel de chei… S-a oprit din treabă, s-a uitat la ele, cînd la una, cînd la cealaltă, la părul lor, la rucsacii de pe umeri, la blugi, iar la păr, aştepînd să fie salutată, încercînd să nu rămînă cu privirile lipite de părul lor, nu era frumos, nu, nu era.

Pe trotuarul celălalt, o tînără ascunsă parcă cu totul în spatele unei pălăriuţe din acelea care se vînd mai încolo, pe strada Republicii, făcea de zor fotografii caselor, acoperişurilor, basoreliefurilor din pereţii caselor… Turişti! Nu contează anotimpul, că-i iarnă, că-i vară ori ce-o fi, ei ca japonezii: ţac! ţac! ţac! Fata s-a îndepărtat şi totul s-a făcut din nou ca mai-nainte, de parcă nici n-ar fi fost fata aia pe-acolo.

– Săru’ mîna, tanti Florica, ce mai faci? – a întrebat una dintre fete, care o cunoştea mai bine, mama ei fiind colegă cu Florica la Prefectură, clădirea aia mare din centru, cu steag deasupra, aia unde se-adună muncitorii şi fac scandal ba că-i privatizează, ba că lefurile sînt prea mici, aia căreia îi sparg ei de fiecare dată geamurile cu bucăţi de macadam, pînă şi pe cele de la etaj le sparg, de zici că au luat cu ei şi campionii balcanici la aruncarea greutăţii că, altfel, cum dracu’ să arunci ditamai bolovanul să spargi geamurile de la etajul doi?!

– Păi, ce să fac, Mirela? Fac curăţenie, că poate o veni vreun băiat să mă ceară lui maica.

Florica, vecina mea care stă la două case mai încolo şi face curăţenie în fiecare sîmbătă, de treizeci de ani…

 

Prima pagină Rubrici Atelier Strada Castelului. Curăţenie

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Michael Haulică

Michael Haulică a absolvit Facultatea de Matematică, specializarea Informatică, a Universității Transilvania din Brașov. A fost programator timp de 25 de ani, apoi s-a dedicat în întregime scrisului. A debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974. A publicat poezie, proză, articole.
A fost redactor al suplimentelor SF „Supernova” (1993 – 1995) şi „Alternativ SF” (1995 – 1997), în anul 2000 a fondat revista „Lumi Virtuale” (în format electronic, 2000 – 2004), apoi blogurile „Zepelinul cuantic” (octombrie 2007 – februarie 2008), „Microtexte” (februarie – aprilie 2009) și „BookReport” (25 mai 2017 – 3 octombrie 2017). A fost redactor-şef al revistelor „Brașov Visitor” (2003 – 2005, pe hârtie, în limba engleză), „Lumi Virtuale” (în varianta pe hârtie, 2004 – 2005), „Fiction.ro” (2005 – 2007, pe hârtie), „Nautilus” (februarie 2008 – iunie 2010, on-line), „Galileo Online” (iunie 2010 – martie 2012), „Galileo” (2015, pe hârtie). În perioada 2006-2007 a fost redactor-şef al Editurii Tritonic şi coordonator al colecţiilor „fiction.ro” şi LIT., apoi redactor-șef al editurii Millennium Books (2008 – 2012), coordonator al colecției „Ficțiuni”, în perioada 2012 – 2016 a fost redactor în cadrul Grupului Editorial Art, coordonator al colecțiilor de SF și fantasy ale editurii Paladin, iar în 2016-2017 a coordonat din nou colecțiile SF și fantasy ale editurii Tritonic. A susţinut rubrici despre literatura F&SF în „Observator cultural”, „Dilemateca”, „Știință & Tehnică”. Alte publicații în care a scris frecvent: „Obiectiv cultural”, „Ziarul de duminică”, „Tomis”, „Astra”.
Volume publicate: „Madia Mangalena” (Institutul European, 1999; Eagle Publishing House, 2011, print și ebook; Millennium Books, 2015, ediție adăugită – premiile Vladimir Colin 2000 și RomCon 2002); „Despre singurătate și îngeri” (Ed. Karmat Press, 2001 – premiul SIGMA 2002), „Așteptând-o pe Sara” (Ed. Millennium Press, 2005; Ed. Tritonic, 2006; Millennium Books&TexaRom, 2012, ebook; Millennium Books, 2016, ediție adăugită), „Nu sunt guru” (Ed. tritonic, 2007 – culegere de articole), „Povestiri fantastice” (Millennium Press, 2010; Millennium Books&TexaRom, 2011, ebook), „... nici Torquemada” (Millennium Books, 2011; Millennium Books&TexaRom, 2011, ebook), „Transfer” (Ed. Millennium Books, 2012; Millennium Books&TexaRom, 2013, ebook; Millennium Books, 2014, ediție adăugită – Premiul Vladimir Colin 2014), „O hucă în minunatul Inand” (Ed. Millennium Books, 2014), „9 1/2 elegii” (Ed. Tritonic, 2016).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.