„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (IX)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a noua parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

12

Erau peste tot, gazele urât mirositoare. Neobosite bântuiau diverse înălţimi, erau rezistente la timp, o porneau de la fermele îndepărtate. Cătune întregi se molipseau de ele. Otrăveau vecinătăţile, înţepau relaţiile. Un salut prietenesc se transforma într-o adevărată înjurătură, un părtaş al ofensei. Mirosurile nu-şi părăseau identitatea, marca. Se vârau prin toate cotloanele, se răsuceau, se înhăţau reciproc, se contopeau apoi precum ceaţa însăşi. Nici obârşia şi nici autorul lor nu erau de aflat.

Se începea, de obicei, cu formula: „după cum se aude…” şi se încheia cu formula „eu n-am zis nimic…”. Între ele, mici drăgălăşenii se converteau în infamii. Nimic nu rămânea cruţat, naştere, moarte, dragoste ori nefericire. Niciun sentiment, nicio lovitură a sorţii nu rămâneau nemânjite. Fără să ştiu de unde, brusc ştiam că ăla ori celălalt se îmbătau zilnic, că ăla ori celălalt s-au bătut, că femeia cu cumnatul, cumnatul cu sora, sora şi aşa mai departe, fără pauze. Împotriva voinţei mele, devenisem cunoscătorul mocirlei şi mlaştinei omeneşti. În spatele căpiţei de fân, sus în vârful muntelui, zace un nou-născut îngropat, un copil din flori al Bertei. Clar ca bună ziua. Eggenberger şi-a aprins propria şură pentru asigurare. Iar Margrit e o vrăjitoare care face vacile sterpe şi aruncă molima printre iepurii de casă. Mai rău, cu practicile ei nocturne e capabilă să agite oasele celui mai mic copilaş al vecinului, precum se agită arpagicul după o ploaie de vară.

Şi despre mine erau unele pe drum. Diverse, de obicei viu colorate fragmente de viaţă, noi, mie complet necunoscute, făceau turul zonei, schimbându-se după cum bătea vântul. Surprinzătoare erau amănuntele, intimităţile. Era opera unei zburdalnice fantezii, una care chiar o invidiam. Iată, exact aşa ar trebui să se spună poveşti, aşa ar trebui să se umble prin tulburele bulion al vieţii, fără nicio reţinere.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Sursă imagine: aici