În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treizecea și cincea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
38
Se numea Eisenhut (coifdefier) iar sufletul său era negru precum cărbunele. Într-adevăr, arăta de parcă s-ar fi hrănit cu antracit. Avea aura unei pivniţe de cărbuni. Ceva întunecos umplea pupilele ochilor săi, sbârciturile feţei. Locuia departe, ca şi mine, şi ca şi mine, singur. Proprietatea lui se afla într-o gură de rai, dar toate frumuseţile ce-l înconjurau nu păreau că-i pot lumina sufletul. Doar muncile grele, fără puză, păreau a-l ajuta, munci grele pentru a amorţi, munci grele ca o grea beţie. Încerca astfel să uite că era dat diavolului. Tot ce atingea lăsa urme de degete sulfuroase. Ghinion în grajd, ghinion în casă, soţia a fugit, luînd şi copilul. De mai multe ori a încercat să se sinucidă, dar şi la asta avu ghinion şi toate încercările dăduseră greş. Nu era vremea coaptă pentru asta, lungimea unei vieţi nu o hotărăşte omul, nici Eisenhut, ci alte puteri sau destinul, după bunul său plac. Acum dispăruse şi era căutat.
Ca un bărbat să dispară, precum un strop de rouă în soarele dimineţii, se întâmplă mai des decât ne putem închipui. Şi experienţa spune că e aproape imposibil să descoperi un astfel de strop de rouă în Uruguay, Paraguay ori Patagonia. Unul zice femeii sale, vin imediat, şi dispare definitiv.
Dar acolo, sus, o dispariţie fără urme e de necrezut. Acolo unde fiecare ştie totul despre celălalt mai mult decât despre el însuşi, unde, în afară de cherchelit, nu există aproape nicio altă satisfacţie. Acolo sus, unde maşina poştei e aproape singura legătură cu lumea exterioară, acolo era imposibil să tuşeşti, să te întorci sau chiar să pleci, fără ca cineva să nu audă ori să nu vadă.
Ultimul său loc de muncă fu repede găsit, un luminiş în pădure, unde adunase mai multe legături de vreascuri. Securea era înfiptă într-un trunchi, fierăstrăul era şi el acolo iar pe o creangă se afla jacheta, agăţată atent, cu tutunul, pipa şi pâinea de amiază. Nicio altă urmă. Fu căutat în cercuri tot mai mari prin tot ţinutul, cu câini, cu lanterne de furtună, până noaptea târziu. S-au răscolit desişuri, s-au urcat pe stâncă, s-au coborât în crevase. Nimic. Nicio batistă, un şnur, un fir de aţă. Se întreba dacă un om din carne şi sânge poate pur şi simplu să dispară fără a lăsa urme sau, poate, unii morţi se pot îngropa singuri, cum postulează biblia. Dar explicaţia, cea mai plauzibilă era că diavolul l-a înşfăcat pe Eisenhut, i-a apucat încălţările şi l-a tras după el în pământ, în nesfârşita pierzanie.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Photo by Justus Menke on Unsplash
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu