Atelier Literatura la feminin Nr. 142

Edamame, spovedanie la un ecran




– Azi la prânz, de exemplu, am descoperit în congelator o pungă de edamame, luată cine-știe-când, așa că le-am dat boabelor drumul într-o oală și le-am fiert în aburi. Le-am mâncat apoi cu mâna, ca pe alune, habar n-am cum se mănâncă edamame. Am avut senzația că mai mâncasem cândva, povestește Clara, privind-o pe Artemiza prin ecranul laptopului.

– Mhm, răspunde Artemiza, în timp ce dă încurajator din cap.

– Aveau gust de boabe de mazăre sau mai degrabă de turte-dulci, așa le ziceam în copilărie, turte-dulci. Le găseam în iarba din fața blocului sau din parcuri, cred că erau semințele sau poate pistilul unei plante cu o inflorescență violetă al cărei nume nu l-am știut niciodată. După ce cădeau petalele, în vârful tulpinii rămânea un disc mic,cu margini crețe, ascuns într-un tegument ca-ntr-un paner minuscul. Culegeam discurile, le decojeam, dezveleam rozeta ascunsă în tunica vegetală și-apoi le mâncam. Mâncam cu zecile, câte găseam. Le știți, nu? întreabă Clara.

– Nu, nu cred că le știu, răspunde femeia, zâmbind slab. Dar pare interesant. Nu vă era frică să nu vă otrăviți? o mai întreabă pe Clara, zâmbind cât se poate de profesionist.

– Nu, de ce? Nici măcar nu ne gândeam la asta, toți prietenii mei din fața blocului le mâncau. Mă mir că nu le știți. În fine, așa le spuneam, turte-dulci, și cred că am mâncat foarte multe, mai multe decât caise verzi, caioase, cum le spuneam, sau corcodușe necoapte, furate din curtea bisericii cu care blocul se învecina, dar și mai multe decât dudele negre luate direct de pe jos, aveam un dud imens în fața blocului, adaugă Clara, cu o veselie venită din senin.

Apoi tace. De dincolo de ecran, Artemiza tace și ea.

 

Artemiza Plop e psiholog și oferă consultații online.

Statusul de prezentare de pe site-ul personalizat asigură doritorii că ședințele din mediul virtual sunt deopotrivă eficiente sau poate mai eficiente decât consultațiile la cabinet întrucât discuți cu terapeutul din confortul casei. Cuvântul, empatia, suportul psihologic ajung intacte.

Clarei nu-i prea plăcuse treaba cu suportul psihologic, i se păruse stângaci, dar cuvântul suport intrase de mult în registrele funcționale ale limbii, așa că dăduse din umeri și completase – în urmă cu câteva zile – formularul de înscriere din dreptul numelui Artemiza Plop, psiholog. O amuzase numele, iar poza de profil – o femeie de o vârstă apropiată cu a ei, cu figură interesantă și ochi veseli – îi câștigase încrederea.

În realitate – mai corect spus, în realitatea mediată electronic –, Artemiza Plop avea ochii mari și căprui, figura destul de imobilă și guleraș alb, ițit dintr-un sarafan, Clara nu vedea mult din ea, femeia stătea foarte aproape de ecran, foarte prezentă, foarte vie, asta era și ideea.

 

– Turtele alea dulci nu erau totuși turtă dulce, lebkuchen, să zic așa, e evident, ați înțeles, nu? Încă le simt gustul pe limbă, nu l-am uitat, e oare posibil? Îmi dau seama abia acum că aveau gust de edamame, e cât se poate de limpede pentru mine, continuă Clara povestea.

Artemiza ridică sprâncenele întrebător, apoi zâmbește:

– E o amintire din copilărie.

Clara își mută privirea deasupra ecranului, pare să-și înghită o replică, apoi zice:

– Ce vreau să spun este că azi, la prânz, am avut senzația că mai mâncasem edamame și altădată. Or, știu foarte-foarte bine că asta nu s-a întâmplat niciodată până azi.

Artemiza zâmbește din ecran. Clara continuă:

– Azi, la prânz, în timp ce mâncam edamame, am avut, pentru câteva secunde, senzația stranie că aș fi fost în altă parte. Nu mai stăteam pe canapea, ci pe un scaun înalt la o masă îngustă, într-o altă bucătărie, tot a mea, doar că, pentru câteva clipe, eram eu-din-altă-parte, mi s-a părut chiar că aud guguștiuci la fereastră, că văd marginea unei canapele și un sfert din tocul ușii de la baie. Alt toc, altă baie. În fine, au fost doar câteva imagini. Ca o scurtcircuitare, ca o contaminare cu o altă lume, sigur știți senzația. În acea lume, eram în acea bucătărie și mâncam edamame dintr-un bol verde. Peste câteva clipe, am revenit, stăteam pe canapea și mâncam edamame.

– Tot dintr-un bol verde? Întreabă Artemiza.

– … și pentru câteva secunde, eram în cu totul altă lume, în cu totul alt decor, într-o cu totul altă viață, dar făceam același gest, mâncam edamame, repetă Clara, surdă la întrebarea Artemizei.

Scutură din cap, o privește pe Artemiza în albul ochilor prin ecran, apoi se avântă hotărâtă:

– Acum mă gândesc că e o prostie, din moment ce știu sigur că nu am mai mâncat edamame niciodată până azi. Doar turtele-dulci de care spuneam și care seamănă grozav. E o amintire-neamintire. Amintirea-turtelor-dulci peste neamintirea-edamame. Există așa ceva?

– Hm, dumneavoastră ce credeți? întreabă Artemiza pe un ton serios.

– Ce cred eu despre asta? Hm, păi ia să vedem, încerc din greu să mă gândesc acum.

Râde nervos, nu poate să sufere întrebarea asta. Spune, pe un ton mai repezit:

– Habar n-am. Sincer. Știu doar că mâncam azi la prânz edamame și că mi-a trecut prin cap că era de parcă am mai mâncat și altă dată, deși știu sigur că nu, când să fi mâncat eu edamame? Am constatat că nici măcar nu-mi place, în plus, edamame nu mănânci așa, pe toate drumurile, când ți-e foame, de parcă ai mânca roșii sau pâine cu unt. Doar dacă te-ai născut în sudul Asiei, presupun, altfel, nu mănânci edamame de poftă, nu cred că ți se face poftă de boabe de soia crudă, încă în teci, pe care le fierbi, apoi le scoți și le mănânci, e complet nespectaculos gustul, gust de apă și vag de tot de mazăre sau de turtele alea dulci pe care nu le cunoașteți dumneavoastră. Și, oricum, eu nu numai gustul mi-l aminteam, ci și altceva, înțelegeți? Aveam senzația că-mi aminteam gestul de a fi mâncat edamame, de curând chiar, dar și starea de atunci. Nerăbdarea și emoția la gândul că, în următoarea zi, aveam ceva foarte important de făcut. Or, tocmai asta e, că nu aveam ce să-mi reamintesc, nu avusese loc o astfel de realitate. Un fel de déjà vu, déjà senti. M-am întrebat inclusiv dacă atunci aveam părul lung sau scurt.

– Hm. Foarte interesant ce-mi povestiți, răspunde Artemiza. Spuneți-mi, vă rog, dacă vă amintiți, firește, știți pe cineva care să vă fi spus că a mâncat chestia asta?

– Nu. Nimeni, nici Ivan, nici Nora, nici madam Sofia. Ăștia sunt cei cu care stau la povești, de obicei.

Artemiza zâmbește, Clara tace, ca apoi să adauge șoptit:

– Aomame. Ea mânca edamame. O privește pe Artemiza, se așteaptă ca ea să râdă.

– Vreți să spuneți edamame? o întreabă Artemiza, ușor derutată.

– Nu. Adică, da, edamame. Edamame mânca Aomame, răspunde Clara. Râde și adaugă: Abia acum înțeleg. Aomame.

 

În următoarea jumătate a ședinței, Artemiza o întreabă pe Clara cum a fost dimineața zilei cu pricina, dar cerul, cerul cum era, aha, într-o parte, dar în cealaltă, dar bucătăria, cum era, era la fel în ambele lumi, dar sunetul guguștiucilor etc. etc., dar nimic din toate acestea nu mai avea importanță pentru Clara. Nu avea importanță nici că Artemiza nu înțelesese. Fiecare cu amintirile și neamintirile ei. Ale ei erau la locul lor.

Prima pagină Rubrici Atelier Edamame, spovedanie la un ecran

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Ohara Donovetsky

Absolventă a Facultății de Litere a Universității București (1994), are un masterat în Literatură Comparată și Teoria Literaturii (1995), este doctor în filologie (cu teza „Forme și valori ale verbului în graiurile muntenești”, universitatea București) și scriitoare. A colaborat la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române (2012), a participat la programul TVR2 „Cu 2 treci Bac-ul” (2013) și a predat limba română și literatura română la Colegiul de informatică „Tudor Vianu” din București (1997 – 2017). Este autoarea romanelor „Casting pentru ursitoare” (Polirom, roman nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018, secțiunea „Cartea de debut”, în curs de traducere în limba bulgară), „Întâlnirile unei profesoare rătăcite” (CDPL, 2019) și „Puzzle cu pețitoare” (Trei, 2020), a volumului „Gramatica limbii române ca o poveste” (Corint, 2013, 2014) și a cărții de eseuri pe teme frazeologice „Vorbe la purtător în izmene pe călător. Despre cum folosești zicerile limbii române când ești departe și ți-e dor” (Corint, 2021). Semnează volumul de versuri „Meniu cu lupul în poală” (CDPL, 2022) și, în colaborare cu Doina Jela, „Cozonac la patru mâini” (2021). Este prezentă în antologii, cu eseuri în „Prof de română I, III, IV” (CDPL, pentru vol. III, „Spațiul dintre punct și virgulă” este coordonator) și cu texte literare în „Nume de cod: Flash Fiction” (Paralela 45, 2019), „Literatura la feminin” (Seneca, 2021) și „Cele mai înalte uimiri” (2023). A publicat povestiri în Literomania, articole în „„Dilema veche”, „Planeta Babel” și ține rubrica „Cuvinte-vedetă și cuvinte doamne cu voaletă” din „Observator cultural”.

O pasionează lingvistica antropologică, frazeologia și felul în care acestea, dar și ficțiunea și uneori legenda, ne ajută să deslușim realitatea prezentă și trecută, iubește călătoriile în spații neturistice, deșertul, piețele și coincidențele, obiectele uitate și plăcinta cu brânză, insula Capri, ciocolata elvețiană și ploaia.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.