Amos Oz și jocul seducției

În seria de autor „Amoz Oz”, Humanitas Fiction a publicat de curând un volum de convorbiri Amos Oz-Shira Hadad, „Din ce este făcut un măr? Șase convorbiri despre scris, despre dragoste, despre vină și despre alte plăceri” (traducere din ebraică de Gheorghe Miletineanu). Cartea a apărut în Israel în 2018, în chiar anul morții lui Amos Oz, ceea ce îi dă un aer premonitoriu. Totuși, convorbirile surprinse în acest volum sunt din 2014, iar foarte multe observații și păreri cu coloratură politică, ne avertizează Shira Hadad, sunt reluate de Amos Oz în cartea sa de eseuri „Dragi fanatici”, apărută în 2017, cu un an înaintea morții sale.

Shira Hadad a redactat romanul „Iuda”, apărut în 2014, ceea ce i-a oferit ocazia să-l cunoască pe Amos Oz și, mai apoi, să-l provoace la dialogul care a stat la baza volumului „Din ce este făcut un măr?…”. Nici nu a fost greu. Sincer, deschis, onest, Amos Oz, discret totuși cu viața sa privată, nu a avut niciodată rețineri în a-și exprima opiniile, expunându-se astfel diverselor critici și atacuri. Așa se întâmplă și în acest volum destul de provocator, vom vedea, unde discuția începe, cum altfel?, de la literatură. Mai exact, de la elementul vital al literaturii – povestea.

Ce stă la baza poveștii? Amos Oz are un răspuns simplu: curiozitatea. Cum ia nașterea povestea? Răspunsul este, din nou, unul simplu (cel puțin în aparență): „Să luăm, de exemplu, un măr. Din ce este făcut un măr? Pământ, apă, soare și puțin gunoi. Dar el nu seamănă cu nimic din toate astea. E făcut din ele, dar nu seamănă cu ele. Așa e și cu povestea, ea e făcută, desigur, dintr-o sumă de întâlniri, și experiențe, și ascultări”.

În ceea ce privește curiozitatea, ea este însăși dimensiunea morală a literaturii, însă noțiunea de „morală”, pentru Amos Oz, nu prea are nicio legătură cu etica tare, cea care caută în tot și în toate doar dihotomia bine/rău: „Pe tema asta discut mereu în contradictoriu cu A.B. Yehoshua, care pune chestiunea legată de morală pe primul plan al creației literare: crimă și pedeapsă. Eu cred că există o dimensiune morală într-un alt sens: să te pui pe tine însuți pentru câteva ore în pielea altui om, sau în încălțările altui om. Asta are o greutate morală indirectă, nu atât de mare, să nu exagerăm în privința asta. Dar eu cred, într-adevăr, că un om curios e un partener mai bun decât un om care nu e curios. E și un părinte puțin mai bun. Să nu râzi de mine, dar cred că un om curios e chiar și un mai bun șofer decât un om care nu e curios, fiindcă el se întreabă ce ar fi în stare să facă pe neașteptate acela care conduce pe banda paralelă. Mi se pare că un om curios e și un amant mult mai bun decât un om care nu e curios”.

Curiozitatea scriitorului, dar și a omului Amos Oz, și-a ales ca obiect de studiu relațiile dintre oameni, mai ales cele amoroase. Iar în aceste relații, cea care i-a stârnit în mod special curiozitatea a fost femeia. Cum să afli, însă, mai multe despre feminin și feminitate fiind bărbat? Pentru Amos Oz, nu a existat decât o cale: observarea atentă, minuțioasă, a diferențelor dintre femei și bărbați.

În secolul XXI, această cale pare una periculoasă, ba chiar contraindicată în contextul afirmării mișcărilor militante feministe care susțin, pe bună dreptate în cele mai multe cazuri, egalitatea dintre femei și bărbați, ajungând deseori, însă, până în punctul în care absolut orice diferență dintre cele două sexe este negată, abolită, chiar și în plan erotic.

Spectrul jocului erotic dintre o femeie și un bărbat, crede Amos Oz, este îmbogățit de aceste diferențe, care îl obligă pe celălalt, fie bărbat, fie femeie, să gândească altfel, să devină mai tolerant tocmai pornind de la aceste diferențe. O provocare intelectuală și, în același timp, emoțională: „Poate că peste ani se va instala un calm relativ, care să ne permită tuturor să acceptăm ideea că poate să existe o justiție între sexe, și o egalitate între sexe, și respect reciproc, chiar și fără a contesta cu totul orice deosebire. Și nu doar să acceptăm ideea asta, dar chiar și să ne bucurăm de ea. Când Simone de Beauvoir ne învață că feminitatea e un construct social, programare, spălare a creierului, ea avea multă dreptate la un anumit nivel. Un nivel vital, un nivel de discriminare, de nedreptățire și de rău. Dar, la un alt nivel, ea n-avea deloc dreptate. Așa mi se pare mie. Mi se pare că feminitatea nu e numai un prefabricat, o prejudecată, rezultatul unei îndoctrinări, iar masculinitatea nu e numai un prefabricat, o prejudecată, rezultatul unei îndoctrinări”.

De fapt, prin cele de mai sus, Amos Oz – militant de stânga întreaga sa viață, să nu uităm asta – avertizează că de la dreptate la fanatism de cele mai multe ori nu mai e decât un pas, iar acest pas este cel mai ușor de făcut: „Pericolul e acela de a aluneca pe panta dintre pasiunea revoluționară de înțeles și justificată și cruzime bolșevică: victimelor le e îngăduit să facă judecată fără judecată numai pentru că «cel slab are întotdeauna dreptate, dat fiind că e slab, și dat fiind că a suferit și că suferă atât de mult, și dat fiind că i s-a făcut un rău istoric de-a lungul a mii de ani». Revoluția asta e binecuvântată, dar, undeva, la periferia ei, ca în toate revoluțiile, cade o umbră de fanatism”.

Amos Oz a mizat în romanele și prozele sale tocmai pe sexualitate ca poveste – „sexualitatea omenească e înfășurată întotdeauna într-o poveste” –, iar din această perspectivă se justifică și opiniile lui. Dar această poveste, acest joc al seducției, se întâmplă neapărat, în cazul lui Amos Oz, între un bărbat și o femeie, ceea ce, în secolul XXI, nu mai este de mult o regulă. Nu voi ieși, însă, din convenția propusă de scriitorul israelian, și voi încheia cu un citat cu care mă întorc la subiectul cu care am început – povestea: „Eu cred că deosebirea dintre sexualitatea animalică și sexualitatea umană constă în poveste. Sexualitatea animalică, după câte știu eu, nu e însoțită de nicio poveste. Sexualitatea umană e legată de o poveste, chiar dacă nu ședem să ne-o istorisim înainte de a ne împerechea. Povestea ne trece însă prin minte. Încă dinainte de a ne atinge unul pe celălalt, ne-a trecut prin minte o poveste. De aceea vechimea poveștii e aceeași cu vechimea sexualității omenești. Ea a existat cu mult înainte de a se născoci alfabetul, cu mult, mult înainte să fie pe lume roman, și memorii, și proză, și poezie, și nuvelă și povestire scurtă”.