Iubirile celeilalte femei

Apărut în anul 2014, romanul „Cealaltă femeie” („Den andra kvinnan”) al scriitoarei suedeze Therese Bohman dă senzația că spune o poveste de când lumea… și literatura: o femeie iubește un bărbat. Numai că, dincolo de asta, lucrurile sunt mai complicate. În primul rând, pentru că tânăra protagonistă a cărții, al cărei nume nu îl aflăm, iubește un bărbat care are de două ori vârsta ei și care, pe deasupra, este și căsătorit. Ea este, deci, „cealaltă femeie” – titlul sugerând, în paranteză fie spus, o parte a firului narativ. Însă numai o parte! Sigur că proza modernă și contemporană cunoaște numeroase exemple de astfel de relații – și de astfel de subiecte. Numai că exact aici, în acest punct, intervine arta autoarei, căci Therese Bohman (născută în 1978) este cu adevărat o revelație. Ea folosește numeroase elemente care sunt foarte cunoscute cititorului zilelor noastre și un subiect aparent banal, însă le transformă într-un adevărat thriller psihologic, cu cele mai neașteptate răsturnări de situație și cu remarcabile momente de suspans. Cartea, efectiv, nu îți dă voie s-o lași din mână, iar autoarea realizează, treptat, și o incursiune în străfundurile unui suflet feminin chinuit și frământat, pentru care finalul aparent fericit nu este exact ceea ce pare.

Protagonista lucrează la cantina spitalului din Norrköping, din sud vestul Suediei, anterior centru industrial, actualmente orășel universitar. Nu e deloc mulțumită de viața monotonă pe care o duce, căci a acceptat slujba aceasta umilă doar din cauza lipsurilor materiale cu care se confruntă, tocmai acestea determinând-o să-și abandoneze studiile universitare. Nu se simte în largul ei la bucătăria cantinei, spălând vasele și ascultând eterna bârfă a colegelor, însă nu se simțise în largul ei nici la Facultatea de Litere pe care o frecventase o vreme, printre colegii și mai ales colegele cu aere de superioritate și cu convingeri feministe care le împiedicau să înțeleagă cu adevărat viața și literatura. Tânăra simte că nu are nimic, că nu poate comunica cu nimeni, singura afinitate pe care și-o descoperă e cu omul din subterană al lui Dostoievski (de altfel, cartea sa preferată e „Însemnări din subterană”, citate din acest text apărând pe tot parcursul romanului). Acesta este contextul în care îl cunoaște pe Carl Malmberg, medic primar la spital, un bărbat fermecător și căsătorit (dar căsătorit?), însă cu care protagonista începe o relație care, la început, e simplă atracție erotică, însă se transformă, treptat, pentru ea, în iubire neîmpărtășită, pasiune și obsesie. Nu și pentru el, fascinat de trupul ei, dar fără a avea vreo clipă intenția de a face din această legătură extraconjugală ceva mai mult. Degeaba își dorește ea totul, visând nici mai mult, nici mai puțin decât s-o înlocuiască pe frumoasa și eleganta soție a doctorului, câtă vreme el nu-i oferă mai mult decât, ocazional, câte un set de lenjerie intimă.

Citește și Rațiunea iubirii

Excelentă rămâne, în cartea aceasta, analiza psihologică, gândurile și întreaga tensiune din sufletul personajului feminin fiind descrise / surprinse cu o acuitate și cu o înțelegere remarcabile. La fel și punctele de cotitură din viața tinerei, dar și din evoluția romanului. Căci, exact în momentul în care lucrurile păreau cât de cât previzibile, Therese Bohman introduce un element de surpriză care schimbă, deodată, totul. Nu doar deznodământul, ci și atitudinea (și măcar o parte dintre convingerile) cititorului. Practicând un stil de o lentoare calculată, intelectual și pasional-erotic deopotrivă, știind perfect cum să realizeze echilibrul narativ și simbolic, scriitoarea suedeză utilizează tehnica narațiunii la persoana întâi, astfel încât „Cealaltă femeie” pare, la început, un soi de confesiune-rememorare, cartea dând senzația că este, până dincolo de jumătate, cronica unei relații de iubire interzisă. Gradația este, mereu, excelentă, căci de la primul dialog dintre tânără și medic se simte tensiunea erotică, accentuată de invitațiile lui de a o conduce cu mașina până acasă. Iar de aici mai e doar un pas până la închegarea unei legături erotice, pe care, însă, fiecare dintre cei doi o vede și o înțelege altfel. Interesant este, în orice caz, că oricât e de îndrăgostită fata de Carl Malmberg, tot ea are, pe momente, și luciditatea de a pune sub semnul întrebării durabilitatea unei astfel de relații, numai că, orbită de sentimente, se lasă în voia pasiunii și speră că, poate, cine știe cum, un miracol se va întâmpla. Unele pagini te țin, ca cititor, realmente cu sufletul la gură, iar altele te provoacă să meditezi asupra multora dintre preocupările societății contemporane, de la situația femeii într-o lume ale cărei aspirații sunt legate aproape exclusiv de latura materială, la rolul și locul literaturii într-o lume în care valorile adevărate cu greu mai pot să-și facă loc. Eroina pornește, realmente, într-o călătorie care, finalmente, o va duce la Stockholm, la universitate, însă această călătorie va fi, după cum devine evident abia în final, mai cu seamă una spre sine. Căci ea nu va mai accepta să fie doar „cealaltă femeie” într-o relație de cuplu, simțind că este mereu cealaltă, alta, altfel decât majoritatea celor cu care intră în contact și asumându-și, astfel, nu doar singurătatea, ci și unicitatea – de care e întotdeauna mândră. Chiar și în relația cu Carl, care poate să se considere stăpânul trupului, dar nu și al sufletului ei.

Având pe alocuri tonuri de veritabilă meditație cu privire la diferențele de clasă socială, de statut material, dar și la relațiile de putere care își manifestă mecanismele chiar și într-o legătură amoroasă, „Cealaltă femeie” evidențiază o protagonistă de neuitat, cu frământări de conștiință de-a dreptul dostoievskiene, care încearcă să-și depășească singurătatea prin pasiunea pentru literatură, fiind o mare admiratoare a lui Baudelaire și Thomas Mann, și visând ca într-o bună zi să poată scrie un roman. Cartea devine, astfel, nu doar povestea unei iubiri interzise, ci și istorie a unei dureroase inițieri a protagonistei în ceea ce înseamnă viața reală, finalul dezvăluind maturizarea ei și, deopotrivă, neașteptatul sfârșit al legăturii ei cu Carl. Totul se schimbă, în fond, din clipa când în viața eroinei intră Alex, o tânără de vârsta ei, frumoasă, fermecătoare, fascinantă – și care va avea un rol determinant în răsturnările de situație ce marchează cea de-a doua parte a acestui roman și a cărei dorință de răzbunare îl va pune pe Malmberg într-o situație extrem de dificilă. Desigur, cu acceptul protagonistei, convinsă că morala e doar pentru cei care și-o permit… Cu accente filosofice, cu remarcabile descrieri și cu o excelentă intuiție a efectelor (ravagiilor?…) pasiunii asupra psihicului uman, textul de față a fost comparat nu o dată cu cele mai bune pagini ale lui Michel Houellebecq sau cu unele creații ale scriitorului norvegian Karl Ove Knausgaard – a căror influență asupra prozei sale a recunoscut-o chiar Therese Bohman. Însă, mai presus de orice influență sau model narativ, „Cealaltă femeie” demonstrează originalitatea autoarei și capacitatea sa de a da o nouă față unei teme atât de frecvent utilizate în literatura unviersală.

Afirmată în țara natală mai întâi în calitate de critic de artă și de jurnalist, Therese Bohman a creat, în toate romanele sale (atât în acesta, „Den andra kvinnan”, cât și în „Den drunknade” – 2010 sau „Aftonland” – 2016), personaje feminine de neuitat, nu neapărat modele de comportament, ci personalități complexe, mânate de impulsuri nu o dată contradictorii, cu pasiuni și dorințe, conturate din lumini și umbre, atât de actuale și de credibile în inconstanța și / sau deciziile lor. Iubirile protagonistelor sale, de fiecare dată marcate de neîmplinire, reprezintă necesare trepte pe drumul maturizării lor, dar și etape ale unui demers narativ de excepție. Aparenta simplitate a stilului combinată cu evidenta complexitate psihologică de la nivelul personajului, plus atitudinea ireverențioasă față de feminismul militant, atât de bine receptat de o parte a mediului cultural nordic, caracterizează toate cărțile lui Therese Bohman, recomandând-o drept una dintre vocile de seamă ale prozei suedeze a zilelor noastre. „Cealaltă femeie” vorbește, așadar, nu doar despre iubiri interzise și secrete bine păstrate, ci, în primul rând, despre nevoia de comunicare, despre eșecuri și pierderi, dar și despre încrederea în puterea literaturii de a salva dacă nu întreaga lume, măcar ființa umană atât de marcată de singurătate.

Therese Bohman, „Cealaltă femeie”, traducere și note de Daniela Ionescu, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2021.