„Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”, anunță Ioan în ultima carte a Noului Testament, la începutul Apocalipsei sale (versetul 3). Cel mai recent roman al lui Cosmin Perța, „Arșița” (Editura Paralela 45, 2019), începe, la rându-i, vestind o altfel de apocalipsă. Dacă între cele zece plăgi ale Egiptului expuse în Vechiul Testament cea de-a noua a fost o beznă care a durat trei zile, una care cu siguranță a prins iz de disperare și spaimă, în volumul pe care-l aducem în discuție blestemul asupra lumii este reprezentat de instalarea unei cețe mov, cu miros de trandafir. Astfel, încă din primele pagini, autorul își avertizează cititorul că va avea de-a face cu o scriere deloc superficială, adânc înrădăcinată în simbolistică și în fantastic. Teofil, personajul principal, pustnicit în apropierea unui sat de munte, deși uimit de ceața nou apărută, nu îi interpretează nici culoarea (movul/violetul în uzualul liturgic echivalând cu penitența, respectiv pocăința), nici mireasma, trimitere la simbolistica trandafirului în creștinism – drumul anevoios al omului înspre Dumnezeu. Interpretează, însă, ca motiv întemeiat de fugă carnagiul săvârșit în sat de armata apărută la doar câteva ore de la ivirea ceței. Un măcel colectiv căruia îi cad victime copiii – o posibilă concepție sumbră a autorului asupra distrugerii viitorului omenirii. Drumul din vârful muntelui înspre oraș, în compania a doi copii, frate și soră, Marcu și Viorica, și a fetei dracului, singura prezență care-i ținea companie în singurătate, are, el însuși, caracter inițiatic.
Rănit, suferind, Teofil își asumă misiunea salvării copiilor, insistând asupra hotărârii de a-i duce la adăpost, în ciuda prilejurilor apărute de a renunța la ei. Chiar și după aflarea unui sanctuar provizoriu, acesta rezistă șoaptelor fetei dracului, care poate fi echivalată ispitei, în cele mai dese rânduri, dar uneori și conștiinței. Probabil din pricina rănii, probabil datorită drumului și primejdiei permanente, Teofil intră în contact inclusiv cu sine însuși, rememorându-și părți din viața anterioară pustniciei – unele amintiri din copilărie, suferințe, întâmplări și dezamăgiri din anii tinereții. Aceste flashback-uri sau sentimente, transcrise distinct, cu caractere italice, intră oarecum în antiteză cu structura principală a romanului. În timp ce acțiunea, creionarea personajelor și ideile sunt prezentate oarecum într-un stil minimalist, transpunerile care apar fie în incipitul capitolelor, fie la sfârșitul lor, capătă amploare prin sentiment și prin lirismul de care sunt pătrunse, dezvăluind, alături de prozator, pe poetul Cosmin Perța.
Ambele personalități ale autorului, atât poetul, cât și prozatorul, se pun însă de acord în crearea unui volum care, dincolo de fantasticul care-l caracterizează, nu renunță nici la realismul, nici la umanismul absolut necesar zilelor noastre. Fără a oferi cititorului o carte plină de metafore, de cuvinte „sunătoare” frumos așternute pe hârtie, dar lipsite de substanță și de mesaj concret, autorul se apleacă asupra naturii umane, asupra suferințelor pe care fie le provoacă, fie le îndură ființa umană, asupra nevoii de a avea principii, reguli și legi personale după care să se ghideze și, inclusiv, asupra dreptului fiecăruia de a renunța la sine însuși, de a dispune de propria persoană (indiferent că decide să se retragă din tumultul lumii sau că devine sclavul patimilor – beția sau pofta trupească, spre exemplu), atitudine guvernată, totuși, de simțul datoriei. Un simț al datoriei față de ceilalți care reverberează profund din paginile romanului, cu putința de a trezi ecouri puternice atât în sufletul, cât și în mintea cititorului.
Citește și „O arșiță în toiul iernii” 
Atmosfera apăsătoare cu siguranță nu va fi pe placul oricui, însă stilul curat, succint, al autorului, veridicitatea limbajului, actualitatea sa nu pot decât să atragă, făcând din „Arșița” un roman care poate fi încadrat nu numai în literatura română, ci și în universalitate. Conținând doar câteva repere zgârcite privitoare la topos, întâmplările cuprinse între copertele acestei cărți ar putea fi plasate valid în oricare loc de pe Pământ, sub orice fâșie de cer, oriunde, atâta timp cât în spațiul respectiv există ființa umană. De asemenea, Cosmin Perța, făcând referiri minime, aproape mascate, la mineriadele de la începutul democrației din România, se distanțează de obstinația scriitorilor mai în vârstă de a continua să scrie despre perioada comunistă ignorând problemele sociale actuale, dilemele actuale, preferând să rămână într-un trecut care nu se va mai întoarce vreodată. Într-un fel, neavând de-a face cu teme vetuste, prăfuite sau „pășunisto-moromețiene” care nu mai interesează pe nimeni, autorul împlinește, în fața cititorului, prorocirea versetului 3 din incipitul Apocalipsei lui Ioan. Însă într-un alt fel, aliniindu-se vocilor generației noi de scriitori români, capabili, cred, nu numai să-și scrie propriile cărți, ci și să construiască o literatură modernă și solidă.
Cosmin Perța, „Arșița”, Editura Paralela 45, Pitești, 2019
Foto: Dragoș Gavrilă
Sumar Literomania nr. 177
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu