Flash fiction stories – mai 2023: „Luna” de Claudia Tănăsescu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Luna

Claudia Tănăsescu

M-am trezit și nu am văzut pe fereastră ramura nucului care bătea în geam și mă saluta în fiecare dimineață. Poate că încă visam. Am pus picioarele pe podea și m-am uitat în jur. Nu părea nimic ciudat, toate erau la locul lor: ursulețul Miși, care încă dormea (îi place perna mea), dulapul albastru, cu ușile deschise (ca să văd că nu e niciun Baubau acolo), domnul arici Plici-Plici cu creioanele colorate înfipte în spate, gata să o ia la fugă de pe birou când nu-l privesc, scaunul cu uniforma (de ce nu a dispărut ea?) și lângă, ghiozdanul, ca un domn burdușit și un pic cam posac, cu cataramele lui negre.

Toate erau la locul lor, doar copacul meu nu era. M-am dus la bucătărie și i-am spus mamei. A crescut din asfalt și deranja pietonii. În plus, era pericol să cadă, că era bătrân, a spus mama. Adică atunci când stai în drum și ești bătrân, te taie?, am întrebat-o. Nu a răspuns. Și nu am înțeles de ce a zâmbit așa. Mi-a pus mâna pe creștetul capului. Căldura din degetele ei mi-a trecut prin piele. A ajuns la inimă și a ieșit prin picioare în pardoseală. Exact ca la pa-ra-trăz-net. Cuvânt nou. Am învățat la școală. Știe ea să facă magia asta. Și ea va fi bătrână într-o zi, dar nu știe. Am văzut poza din vitrină. Bunica mi-a spus că era ea, când era ca mine. Timpul e un hoțoman, a zis ea. Ho-țo-man. Cuvânt nou. Atunci am înțeles. Ea a fost ca mine, și eu voi fi ca ea, și mama va fi ca ea, toți vom fi ca bunica. Dar nu-i spun la mama, să nu se întristeze. Că e greu să fii bătrân, zice bunica. Nu vreau să fiu bătrână. Nu vreau să fie mama bătrână. Și de parcă nu era de ajuns, la masă am primit un ou moale. Bleah. Și a trebuit să-mi pun geaca albastră pe care o urăsc, pentru că mama a zis că o să plouă.

Școala nu e departe și eu pot să merg singură, că sunt fetiță mare și mă descurc. M-am oprit în fața blocului să pun mâna pe trunchiul tăiat. M-a privit ca o lună plină din fereastra de asfalt. Am fost foarte tristă. Și atunci a început să plouă. Exact cum a spus mama. Am ajuns fleașcă la școală. Era trecut de opt. Doamna învățătoare m-a certat. I-am zis de copacul meu. I-am zis și că am văzut un porumbel care stătea întins pe asfalt. A trebuit să mă opresc, să văd dacă-l recunosc și dacă pot să-l ajut. Doamna a zis să nu inventez scuze. Că tot timpul întârzii. Că nu e al meu copacul, ci al orașului. Că porumbeii sunt toți la fel. M-a pus în prima bancă, singură, de pedeapsă. Dar chiar am spus adevărul.

În pauză prietenele mele cele mai bune din toată lumea, A. și C., nu au vorbit cu mine. Noi suntem A-B-C, nedespărțite, cum sunt literele din alfabet. Dar azi, alfabetul s-a rupt. Nu am înțeles de ce. Ce am făcut rău? Doar pentru că am întârziat?

Nimeni nu a vorbit cu mine, în pauză am stat în bancă și nici sandviciul nu mi-a trebuit. Ploaia se scurgea pe geam, mi-am închipuit că suntem într-un submarin care s-a stricat și apa intra înăuntru și eu am vrut să-i salvez pe toți și atunci… și atunci… nu știu, nu mi-a mai venit nicio idee. Orele au trecut fooooaaaaarte încet. Asta pentru că timpul, știi cum e, nu ascultă de mine. Și ceasul se învârte când prea repede, când prea încet.

Clopoțelul a sunat ultima dată și gata, am plecat! La poarta școlii mă aștepta M. Tot timpul are părul ciufulit și uniforma îi stă strâmb. Are noroi într-un genunchi, că el joacă prinsa în pauză. Și ghiozdanul îl ține pe un umăr, nu ca oamenii normali. Și nici note bune nu prea are. Vai ș-amar, zice doamna. Dar nu e chiar in-su-por-ta-bil. Pentru un băiat, adică. Am mers pe stradă și el nu mi-a zis nimic. Nici eu nu am zis nimic. Ploaia s-a oprit. Făceam ocoluri și săream peste bălți. Era plăcut cum mergeam așa și aș fi vrut să nu se termine strada niciodată. La al treilea colț mi-a zis să întind mâna și să închid ochii. Mi-era teamă să nu facă o glumă proastă și să râdă apoi cu băieții de mine. Dar am zis bine. Mi-a pus ceva în palmă și apoi a fugit. Am deschis ochii și în palmă aveam o bomboană învelită în staniol auriu, cum îmi place mie. Mâna îmi era foarte caldă, ca atunci când am febră și nu știam de ce.

Acasă i-am povestit la mama ce am pățit cu fetele. Despre bomboană nu mi-a venit să-i spun și m-am simțit vinovată, pentru că eu îi spun adevărul întotdeauna. Mi-a spus că prietenii se cunosc la nevoie. Adică atunci când ai o problemă sau când nu ești apreciat. Nu am înțeles foarte bine. Eu cred că prietenia durează pentru totdeauna. Mama a spus că trebuie să fiu dez-a-mă-gi-tă. Cuvânt nou.

Eu eram cam tristă și atunci mama a zis hai să ne jucăm scrabble, jocul meu preferat. Și am făcut atâtea cuvinte frumoase, cu toate literele alfabetului. Doar când am tras litera M parcă mi s-a încălzit din nou mâna. Poate am febră. Și apoi m-am dus la birou și mi-am făcut toate temele pentru mâine. Că eu sunt un copil așa de bun.

Mama mi-a făcut lapte cu miere. Mniam! Mi-am pus pijamalele cu norișori, preferatele mele. L-am luat pe Miși în brațe și am spus îngerelul. I-am spus noapte bună și la tata. El nu e aici, dar mă vede și mă aude. O să înțeleg când voi fi mare, așa mi-a spus mama. Of, când o să fiu mare? Mi se închid ochii. Pe geam se vede luna plină. E ca un trunchi de copac tăiat, care a crescut în cer.

Claudia Tănăsescu a studiat științe economice și studii europene. De-a lungul anilor a locuit în diverse țări europene și a lucrat în mai multe domenii, dar scrisul și fotografia au fost constantele din viața ei. În prezent locuiește la Timișoara și este fotografă liber-profesionistă, blogger și formatoare pentru ateliere creative. A debutat în lumea literară cu romanul autobiografic „M-am întors acasă” (Editura Faninu, 2021).