Marea mea, marea noastră (poeme)

Marea mea, marea noastră

De aș fi trăit atâta cu marea’n ochi, în inimă,
intrat deja în piele cât aș fi dorit… o viață, ba nu, mai multe existențe într-una singură: cât trei mateloți, doi căpitani de cursă lungă, pescari poate-n cete; ți-aș fi cântat poate
cântul mării intrinsec schimbător, cântul
matelotului cu dor de vele, fluieratul-falseto
de căpitan ce împotriva-ți să se lege nu mai are catarge, ritmuri de pescar se prea poate cu
prima și ultima călătorie făr’ de cale, fără de
’ntoarcere… dar uite, în loc de binele val-vârtej mai mult îți scriu de acas’ mici nebunii ale
iubirii de pe țărm, ale dragostei de pe mal…
îți scriu tot atât lipsit de putere-motoare, în
derivă, lipsă de semnal radio, tot atât făr’ de far.

The sea of mine, the sea of ours

And the mighty draught and storm at Cape Horn could have chased me to write to You,
and the ship’s agony could have done the same…a letter from You might have been the balcony from wich I see the lite-house of Your love at pitch-black see at dark danger of being wave-swallowed…
but I’m no seagoing folk, here the sea is seen only in rare-chosen books, old and foreign pirate tale-songs, and yet I chose to write to You like I don’t have any life in me to live,
like I have things to take and none to give, I write as I were one of all ye daring fellows on the deck to whom to lullaby-away death have been given instead of any choice some booze for a darn song.

Lume, lume, soro lume

M-a întrebat odat’ cineva, un orișicare nu mai
tâmpit ca mine ci mai dibaci în răzmerițe sufletești create: ce-ar fi să te ai tu însuți ca frate? Răspunsul fu nu mai tâmpit ci puțin mai iscusit poate în teamă, în obscuritate, în vrerea-nevrândă de a avea două vieți, în ipoteze și ipostaze de tipul terra incognita… da’ pe dracu’n praznic: să mă car pe mine, sau să fiu cărat o
viețișoară și încă una ditai pe spate?

World of us, versus…

I once imagined myself of originating from the same bio-field of my brother (or sister for that matter), I once felt the embryo-stage of another me, a primary soul or a secondary to one, an experience worth having as a twin of my own self and me. Than of course I knew in selfish outrage: the purely coincidental me…whoomewer it might be, would have to live the life of us, not the one of You and Me.

Marea auto-devalizare

Cred că am rămas mai săraci mai lipiți de
pământ de către pământ într-un final îngropați- încovoiați nu din lipsa unor avuții avute, nu
pentru simplul fapt că după pentru nimic
definitiv nu mai vine, nu din lipsa soarelui, a
lunii foc de înviere dătător de viață, luându-l
poate după chef celest… cred că am rămas
complet devalizați prin simplul fapt că am
lăsat un gest să crape. A mai văzut de la o
vreme’ncoa careva din voi gestul negând al
modestiei, acea fluturare a mâinii, a ființei prin
mână, gestul-descotorositor de lăsați-mă frați buni, nu merit, nu sunt vrednic de coruperea voastră admirativă, nu mă mai lăudați,
că-i de-a proastă?

…crime of all

I think there is a gesture-god, creator of all
human relations based on heavenly conveniences, I think there was a god even
for that, kind of first sign-speaker whom
we all should just emulate to marginally approach something that would be after all,
in a distant there-after the perfectly human.
I’m thinking we just deposed that upgraded
teacher we did crush-end his callings towards the usage of one gesture that defines all, defining us all…I think we committed a patricide like act against learning how to be onest-humble showing disregard, disdain, distancing by a flip of a hand, of a palm from being lauded in vain.

Versiunile în engleză ale poemelor aparțin autorului.