Vă propunem, în cadrul rubricii „Pastila de înțelepciune”, câteva scurte fragmente din cărțile scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, cunoscut mai ales pentru „Micul prinț”, carte de un succes incontestabil și în prezent. Citatele de mai jos fac parte din volumul „Gânduri”, apărut în 1985, la Editura Albatros, în Colecția „Cogito”, o colecție foarte cunoscută înainte de 1989 și care, din păcate, nu s-a păstrat și după 1990. Volumul este o antologie alcătuită din citate din toată opera scriitorului francez, antologator (și traducător) fiind Anghel Ghițulescu. (Literomania)
„Arborele caută sevele pămîntului pentru a se hrăni cu ele. Animalul caută ierburi ori alte animale, pentru a se hrăni cu ele și a le transforma în el însuși. Și tu (omule – n.n.) te hrănești. Dar în afara hranei, ce-ai mai dori? Deoarece fuduliei îi place tămîia, tocmești oameni care să te aclame. Și ei te aclamă […] Și mai e și slujba asta pe care o rîvnești. Și tragi sforile ca s-o obții. Și o obții. Dar toate acestea nu sînt decît o casă pustie. Căci pentru a fi fericit, nu este de-ajuns ca o casă să fie luxoasă ori încăpătoare, iar tu să te lăfăiești în ea, crezînd că este a ta. Mai întîi și mai întîi, nu există nimic ce ar putea fi al tău, deoarece ai să mori; apoi important este nu ca ea să facă parte din tine, ci ca tu să faci parte din ea […] Nu te bucura de obiecte, ci de calea deschisă de ele.” („Citadela”, CLXXXIV)
*
„Desigur, este rău ca un om să strivească gloata. Dar nu căuta în asta marea robie; marea robie își arată chipul cînd gloata strivește omul.” („Citadela”, XI)
*
„Totul este paradoxal în om, se știe prea bine. Asigură-i lui Cutare pîinea, pentru a-l ajuta să creeze, și el o să adoarmă; cuceritorul biruitor se lenevește; generosul, dacă-l îmbogățești, se face cărpănos.” („Pămînt al oamenilor”, VIII)
Sursă foto aici
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...
Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...
Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Scrie un comentariu