Student în socialism (II)

Începând cu numărul 303 al Literomaniei, vă propunem un text inedit, confesiv, de Radu Țuculescu, „Student în socialism”, care va apărea în șase episoade. Mai jos puteți citi al doilea episod al textului. (Literomania)

Realitatea bate ficțiunea, iar în cărți se vede invers!
**(scurtă dare de seamă asezonată cu întîmplări)**

II

Locuiam în gazdă, în centrul orașului. Costa 200 de lei. Aveam bursă. În general, îmi vindeam cartela de masă și făceam „blatul” pe la cantine. Erau numeroase și bine „dotate”. În cazuri de „forță majoră”, mergeam în Piața „Mihai Viteazu” și mîncam o ciorbă de fasole cu ciolan afumat, alături de zarzavagii. Un leu porția. Cînd primeam bursa, ne „boieream” în restaurantul Continental. Cu 25 de lei, doi inși mîncau bine și se puteau îmbăta temeinic. Suta de rom Jamaica costa 1,80 lei, cel mai scump fel doi 4,80 lei. Preferam crîșmele unde beam vodcă rusească ori poloneză, dar și rom cubanez galben și roșu, uneori lichioruri de mentă. Bere sau vin vărsat. Desigur, existau și restaurante precum Hubertus unde serveau cotlet de căprioară ori labă de urs. Rar nimeream pe-acolo. La trei dimineața, se deschidea ciorbăria Ursus cu ciorbă acră (fasole, vită) pentru cei mahmuri. Un alt sediu era Croco, celebra cafenea studențească, vizavi de Casa de cultură a studenților. Acolo puteam bea și coniace de diverse stele, iar Mariko, blonda chelneriță, ținea un caiet cu evidența datoriilor pe care le plăteam cînd luam bursa. Lîngă Croco, la Spicul, se găseau tot soiul de brînzeturi, inclusiv cu mucegai, un larg sortiment de lactate și produse de patiserie pentru gustări rapide.

Sîmbăta și duminica se organizau seri de dans la diverse cluburi. Un soi de „discoteci” in nuce. Uneori cîntau live formații precum Semnal M ori Cromatic. Preferam chefurile mai intime (le numeam jururi, de la ungurescul zsur – chef) la vreun coleg clujean ori la cel cu o gazdă îngăduitoare. Cîteodată procedam astfel: unul dintre noi (care nu avea buletin de Cluj) se îmbrăca „sobru”, lua cu el o valiză mai mare (în ea se ascundeau magnetofonul și benzile) și se caza (de dimineață) într-un apartament la hotel Continental (numărul 101, de obicei), ca un turist oarecare. Spre seară, cînd se schimba recepționerul, urca gașca de băieți și fete (nu toți în același timp, desigur…) în cele două camere.

(Întreruperile de sarcină fură, din 1968, strict interzise. Pedeapsă cu închisoarea pentru cadrele mai mult ori mai puțin specializate – medici, asistente, moașe, babe… – prinse asupra faptului. Cînd vreo studentă rămînea, totuși, gravidă, se-ncercau întîi practici la-ndemîna oricui: băi fierbinți cu boabe de muștar și îngurgitarea de rom în cantități apreciabile. Uneori, rezultatele erau pozitive. Dar existau prezervative. Era chiar igienic să le folosești. Produs chinezesc, în general, ele se cam rupeau… în plină activitate! Am pățit-o și eu. Logodnica mea a rămas gravidă, la sfîrșitul anului trei. În cele din urmă, am fost nevoit să apelez la un prieten medic. Om blînd, fin, de mare bun-simț. S-a rezolvat totul în taină, curat, profesionist. Eram în culmea fericirii, cînd brusc logodnica m-a anunțat că se mărită cu medicul! O ceruse în căsătorie, iar ea acceptase. Se săturase de nesfîrșita logodnă cu mine. Șocat, nu mi-a venit să cred, pînă cînd i-am văzut nunta la grădina Boema. A urmat, pentru mine, o lungă vară fierbinte, petrecută prin toate crîșmele orașului. Atunci am cunoscut și m-am împrietenit cu toți nebunii interlopi, le-am ascultat poveștile, le-am mediat certurile ori bătăile, i-am însoțit în periculoase escapade nocturne. Toamna, odată cu începerea cursurilor, treptat mi-am revenit, descoperind că viața fără o logodnică e mult mai ofertantă.)

(va urma)