Superman vs. Salinger

O carte de „colecție”

„Avanpost – proză” este colecția Editurii Paralela 45 care încearcă să adune scriitori dintre cei mai originali, mai proaspeți și lucrul acesta nu este deloc ușor, pentru că, deși se scrie mult, sunt puține cărți bune. Multă vreme am crezut că proza românească este într-un impas, în sensul în care deja sunt uzitate formulele care au trecere, pierzându-se din vedere ideea de originalitate și poate chiar și cea de experiment. Cu atât mai mult, uneori, se renunță chiar și la substanță. „Avanpost” vrea să demonstreze contrariul: că în proza românească există vână, există talent, există experiment și, totodată, există autori care riscă și își permit să riște, încercând să dezvolte altfel narațiunea.

Andrei Mocuța este profesor de engleză și franceză, prozator, poet, doctor în filologie cu o teză despre J. D. Salinger, și traducător al primei antologii poetice Richard Brautigan din România. Ceea ce mi-a plăcut mereu la Andrei Mocuța este că reușește să se reinventeze de la carte la carte. Superman vs. Salinger este un risc. Un risc stilistic pe care și-l asumă. El propune o nouă serie de supereroi, unde totul este foarte livresc, totul este foarte ludic. Supereroii pe care îi reinventează (Batman, Superman, Samurai Jack, Spider-Man, Wonder Woman) sau cei noi pe care, din contră, îi inventează (Weekend Man, Pizza Boy, Taxi Girl, Goon, Oxy Moron, Miss Flatulence) se raportează la literatură printr-un joc de care, atunci când auzi, poate părea neinteresant, însă în momentul în care iei cartea în mână și citești, lucrurile se schimbă (Cosmin Perța, director editorial Paralela 45)

Superman vs. Salinger

Dau să ies din casă când îl văd pe Superman levitând în fața mea cu brațele încrucișate la piept. Mi-am frecat ochii, nesigur de acuratețea mea vizuală, însă îndoielile mi-au fost imediat risipite de glasul lui apăsat și sigur:

– Exist cu adevărat, ochii nu te trădează. N-am timp de explicații, am venit pentru altceva.

– Sunt ochi și urechi, am încercat să spun fără să par surprins, dar adevărul e că încă mă dezmeticeam.

– Am nevoie de ajutorul tău.

– Ajutorul meu!? Asta-i bună! Doar ești Superman! N-ai nevoie de ajutorul nimănui, cu atât mai puțin al meu.

– Nu-i atât de simplu. Sunt lucruri care nu se pot rezolva doar cu ajutorul puterilor. Aici intervine aportul tău.

– Aportul meu?

– Da. Ascultă… ai scris o teză de doctorat despre J. D. Salinger, așa-i?

– Adevărat, a trecut ceva vreme de atunci…

– Am verificat-o personal, e printre puținele teze neplagiate dedicate lui.

– Mă simt onorat că ți-ai făcut timp pentru o lectură atât de atentă…

– Timpul nu e o problemă pentru mine. Ai uitat că pot scana conținutul unei enciclopedii dintr-o singură privire, în mai puțin de un minut?

– Ah, evident…

– În fine, iubita mea e obsedată de Salinger, i-a devorat deja opera, care oricum e destul de scurtă, și nu mai are ce citi. E convinsă că tipul are o mulțime de manuscrise noi în sertar, dar după cum bine știi, s-a izolat de câteva zeci bune de ani și refuză orice contact uman.

– Ești Superman, îți poți folosi vederea ultrafină ce pătrunde prin pereți. Toată lumea știe adresa lui Salinger, însă tu ești singurul care poate trage cu ochiul fără să intre prin efracție. Dacă manuscrisele există cu adevărat, îți poți furișa privirea fără să știe, le memorezi și le transcrii pe un papirus egiptean, îl legi cu bentiță și-i faci iubitei tale un cadou romantic pe care sigur nu-l va uita.

– Crezi că n-am încercat deja? Omul trăiește într-un buncăr antifonic din plumb unde vederea mea nu are acces. M-am gândit la toate vicleșugurile, dar n-am cum să-i vin de hac. Am nevoie de cineva care să-l convingă să dea de bunăvoie manuscrisele nepublicate.

– Haha. Și te-ai gândit că eu aș fi în stare. Ai un supersimț al umorului, tre’ să recunosc asta! Pe lângă multe alte supercalități.

– Cine îl cunoaște mai bine ca tine? Gândește-te, dacă reușim, tu și iubita mea ați fi singurii din lume care i-ar citi opera nepublicată. Îi putem garanta discreție maximă, nu-i vom divulga scrierile.

– De parcă asta l-ar convinge! Nu ai idee cu ce secretoman ne confruntăm. Mai repede și-ar arde toți anii de muncă decât să-i știe împărtășiți publicului. Încearcă să-i faci o vizită sinceră, poate-l impresionezi, sigur te-a venerat pe vremea când era puști.

– Am încercat și asta. Mi-a trântit ușa în nas. Mi-a zis că eroul lui preferat e Batman.

– Au! Asta trebuie să fi durut! Vorbește cu Batman, roagă-l pe el să-l convingă.

– Nu pot, suntem certați.

– Eh, lasă orgoliul.

– Nu, nu înțelegi. Suntem la cuțite! Ar fi suficient să ne intersectăm din greșeală că ar izbucni un adevărat război civil!

– Mergi la el cu un drapel alb, e o bună oportunitate să vă împăcați. Nu cred că n-ar înțelege dacă-i explici frumos.

– Ascultă: vrei să mă ajuți sau nu?

– Cu tot dragul, dar îți spun: o facem degeaba! Dă-mi răgaz până mâine să mă gândesc la un scenariu.

– În regulă, mă întorc mâine la aceeași oră.

M-am întors în casă. Nici nu mai știu pentru ce am ieșit înainte de întâlnirea neașteptată cu Superman. M-am așezat la birou, am luat o coală de hârtie și am început să scriu:

Domnule Salinger,

Puține lucruri m-au bucurat mai mult decât cărțile dumneavoastră. Nu, mint, unele din cărțile lui Brautigan mi-au plăcut mai mult, dar nu asta e esențial acum. Ideea e următoarea: există o ființă pentru care lectura manuscriselor dumneavoastră nepublicate e primordială. Ceea ce e și mai înduioșător e că omul pentru care acea ființă e cea mai importantă din lume ar face orice să-i îndeplinească moftul. Când spun că ar urca cel mai înalt pisc montan sau ar zbura până la lună și-napoi nu e doar o figură de stil, omul chiar e capabil fizic să le îndeplinească.

În ceea ce mă privește, am rezerve. Nu consider primordială lectura unor texte pe care dumneavoastră nu le-ați considerat demne de a vedea lumina tiparului. Atât cât am citit din ce ați scris am savurat ca pe-un desert exotic care te face să-ți lingi și degetele de plăcere. O fi prea puțin? Lucrurile bune și de calitate se întrețin în doze mici și nu cunosc nicio persoană care să se fi bucurat în neștire de ele. Atât cât au oferit ele a fost perfect. Credeți-mă, mi-a fost suficient să vă ucid misterul prin disecția pe care am aplicat-o atât dumneavoastră, cât și operei dumneavoastră în teza mea de doctorat, încât mi-ar fi imposibil să repet acum aceeași greșeală cu scrierile de sertar pe care, probabil, le doriți postume.

Nu am de gând să vă descos cu nimic legat de personaje. Sunt convins că fanii au creat deja o literatură speculativă în jurul protagoniștilor dumneavoastră mai stufoasă decât toată opera salingeriană publicată și nepublicată la un loc. Nu-mi rămâne decât să vă ofer libertatea de a alege să faceți sau nu o persoană fericită. Dacă împlinirea unui vis ar depinde de vârful condeiului meu, nu aș sta pe gânduri. Din păcate, nu stă în puterea mea, sunt doar un intermediar. Vă doresc tot binele din lume și sănătate în anii care urmează, fiindcă nu ați adunat deloc puțini până acum. Pe curând!

A doua zi, Superman n-a mai apărut. Nici a treia, nici a patra. Să fi fost doar o reverie? Puțin probabil. Să-și fi descoperit vreo superputere ascunsă cu care să fi desferecat buncărul din New Hampshire? Și mai puțin probabil. Cred că, pur și simplu, datoriile lui draconice de erou nu i-au oferit răgazul să-și satisfacă micile capricii amoroase. Acesta e riscul atunci când ești supererou, să nu mai ai timp de tine.

În orice caz, eu am păstrat scrisoarea. Dacă vreodată Superman va avea timp să ducă demersul la bun sfârșit sau dacă relația lui amoroasă va intra cândva în impas și superputerile lui nu îi sunt de ajuns, îl aștept.

Din volumul „Superman vs. Salinger” de Andrei Mocuţa, Editura Paralela 45, Colecţia „Avanpost – Proză”, Piteşti, 2018, 216 p.