Top 10 „Cartea săptămânii” în 2023

Ca în fiecare an, vă propunem un top semnat de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editori coordonatori Literomania, care conține zece dintre titlurile cronicate de-a lungul anului trecut (2023) în cadrul rubricii „Cartea săptămânii”. Vă dorim un an nou plin de cărți bune și sperăm să fiți alături de noi și în 2024! (Literomania)

1. „Un Occident răpit sau Tragedia Europei Centrale” de Milan Kundera

(trad. de Bogdan Ghiu, Humanitas Fiction, 2023)

„Apărut în revista „Le Débat” nr. 27 din noiembrie 1983, eseul „Un Occident răpit sau Tragedia Europei Centrale”/ „Un Occident kidnappé. Ou la tragédie de l’Europe Centrale” al lui Milan Kundera a stârnit ecouri și polemici importante atât în vestul, cât și estul Europei de la acel moment. Reeditat la Gallimard în 2021 (împreună cu „Literatura și națiunile mici. Discurs ținut la Congresul Scriitorilor cehoslovaci”, 1967), micul volum a fost publicat în românește anul trecut, la Humanitas Fiction, în seria de autor Kundera, în traducerea lui Bogdan Ghiu. Tot anul trecut, celebrul scriitor ceh, exilat la Paris încă din anii ’70, s-a stins la vârsta de 94 de ani, după mulți ani de tăcere publică, dar lăsând în urmă romane și eseuri care au marcat puternic ceea ce numim conștiința europeană. Ne-a marcat și pe noi, românii, esticii, fiindcă a fost probabil singurul, sau unul dintre puținii care au putut vorbi occidentalilor – cu o voce puternică, a unui mare scriitor – despre această parte mai puțin norocoasă a Europei, Europa „națiunilor mici”, cu o existență mereu precară, mereu pusă la îndoială: Europa Centrală, dar și, prin atingere, Europa de Est.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/cultura-si-unitatea-europeana-dupa-milan-kundera/

2. „Testamente trădate” de Milan Kundera

(trad. de Vlad Russo, Humanitas Fiction, 2021)

„Pe 11 iulie 2023, a plecat dintre noi scriitorul ceh Milan Kundera. Unul dintre cei mai importanți scriitori europeni din secolul XX, Milan Kundera a fost, atât din punct de vedere politic, cât și literar, unul dintre ultimii intelectuali de atitudine, poziționat pe baricadele, s-o numim, tradiției europene (mai bine spus, ale tradiției central-europene). Să nu uităm, Kundera a avut de suferit de pe urma invadării Cehoslovaciei, în 1968, de către URSS și câteva dintre țările Pactului de la Varșovia, și s-a autoexilat în Franța în 1975. Va căpăta cetățenia franceză în 1981, însă Cehoslovacia îi va retrage cetățenia în 1979, pentru ca, de-abia în 2019, actuala Cehie să-i redea cetățenia – un act întârziat, care spune multe despre partea de est a Europei. În fine, membru al Partidului Comunist (nu unul sincer, totuși, dar cine era altfel în acele timpuri, lăsând la o parte oportuniștii, nici ei sinceri?), din care a fost exclus de două ori, Milan Kundera a ales, în cele din urmă Occidentul – adică libertatea de a gândi și de a scrie, atât de râvnită de alți scriitori din estul Europei. […]

Apărut în Franța, în 1993, volumul «Testamente trădate» («Les Testaments trahis») cuprinde o serie de eseuri, cum spuneam, despre tradiția culturală europeană de la Rabelais la Stravinski și Kafka, firul conducător fiind ideea de trădare, manifestată prin procesele morale intentate scriitorilor (cu unele excepții, în mod simbolic, bineînțeles), dar și prin indiscreția față de aceștia, indiscreție care este semnul anihilării parțiale (să sperăm!) a individualismului, a dorinței estetice (și nu numai) asumate de fiecare artist în parte.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/milan-kundera-intre-traditie-si-actualitate/

3. „Vremea poemului înalt. Poeme alese de Al. Cistelecan” de Magda Cârneci

(Cartier, 2022)

„«Nu, vremea poemului înalt, amețitor n-a trecut./ Vremea lui abia vine» concluzionează Magda Cârneci în poemul care dă, de altfel, și titlul antologiei apărute la Editura Cartier. Iar «poemul înalt», pentru Magda Cârneci, înseamnă, așa cum am și văzut, generozitate – un sine exapandat nu la modul egoist, ci doar pentru a se uni cu alte «euri» și cu, în cele din urmă, vastitatea universală, cea în care cu toții suntem la fel, suntem «aceeași carne» (probabil că Alexandru Mușina ar fi recunoscut în acest sine caracteristicile «eului hiperemic», în care «omul comunică cu Totalitatea, dar e doar o parte a acesteia»). În același timp, «poemul înalt» este și cel în care trăirile, sentimentele proprii, biografia proprie nu sunt alungate, ci, dimpotrivă, recunoscute și concentrate în evocări duioase și dureroase, dar și pline de «o bucurie nețărmurită». «Poemul înalt» este o metafizică a iubirii și a durerii, care transformă frigul cosmic, atât de impersonal, în ceva personal, viu, într-o shambala concretă, în care atât trupul, cât și memoria își găsesc locul din care au fost la un moment dat smulse.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/poezia-magdei-carneci-infinita-libertate-si-bucurie-netarmurita/

4. „Ca să nu se aleagă praful de toate” de Cosmin Perța

(Polirom, 2023)

„Poetul și prozatorul Cosmin Perța a publicat de curând o nouă carte, „Ca să nu se aleagă praful de toate” (Polirom, 2023, în colecția „Ego. Proză”), „o poveste violentă” cum precizează deja subtitlul volumului, ce reconstituie – prin intermediul personajului de prim-plan – ceva din atmosfera „toxicilor ani ’90”, cum mai ține să adauge autorul sub forma unei dedicații pe pagina de gardă. Cazul lui Samson – așa e supranumit protagonistul, datorită forței sale nemaiîntâlnite – este unul ieșit din comun și cu atât mai impresionant pentru cititor, și el vorbește în egală măsură despre societate și natura umană, neezitând să apeleze la ingredientele senzaționale (scene de maximă violență). Remarcabil e modul în care Cosmin Perța proiectează observația socială – mediile marginale ale confuzilor ani ’90 – într-o poveste cu iz biblic și universal despre destinul uman, condiționarea exterioară (socială și de familie) în viața individului și semnificația binelui vs răului în acțiunile și alegerile aceluiași individ.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/un-samson-al-anilor-90/

5. „Jurnal de pustă” de Borco Ilin

(Humanitas, 2021)

„Nu întâmplător poate, ca un joc al destinului, în 2021, când COVID-ul eliberase cele mai negre temeri în foarte mulți dintre noi, a apărut și volumul «Jurnal de pustă» al scriitorului de origine sârbă Borco Ilin. Plasat la granița dintre ficțiune și autobiografie, «Jurnalul» lui Borco Ilin este mai degrabă cartea unei senzații, a unui sentiment concretizat prin imaginea «pustei», a acelei întinderi geografice (și nu numai) fără un orizont salvator, în care depresia și singurătatea par singurii însoțitori fideli. […]

S-ar putea spune că volumul lui Borco Ilin este mai degrabă o proză de atmosferă, o cartografie a pustei din afară și din interiorul omului, o radiografiere minuțioasă a sentimentului de gol, de vid. Cumva, probabil, nici nu ar trebui să surprindă o astfel de carte din partea unui autor exersat mai degrabă în poezie, cu titluri ca «Adio, gondolier, vin caii» (Brumar, 2009), «De azi se moare altfel» (Brumar, 2016) sau «Nescriși, nemuriți» (Brumar, 2020). Poet sau prozator, în română sau sârbă, pentru Borco Ilin scrisul rămâne doar un exercițiu intens și nu reprezintă un scop în sine – este vorba de un exercițiu de căutare nu doar a unui sens, ci și a unei limbi în care să poți exprima totul. Sau, cum scrie chiar autorul în textul introductiv al cărții, a acelei limbi «pe care să nu mor», «limba-ta-mănușă».” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/geografia-pustei/

6. „Toate greșelile care se pot face” de Cătălin Pavel

(Humanitas, 2022)

„Scriitorul Cătălin Pavel – arheolog de meserie, eseist, dar și poet – e un exemplu inedit în peisajul nostru literar, fiindcă practică o literatură făcută cu stil, cu certe și evidente modele livrești, dar în același timp cu o tematică extrem de actuală, de-a dreptul politică. Am în vedere, desigur, cel mai recent roman al său, „Toate greșelile care se pot face” (Ed. Humanitas, 2022), poate cel mai bun roman al său de până acum (a mai publicat deja patru romane, între care „Chihlimbar”, Polirom, 2017), un roman sofisticat, stratificat (cu un titlu ivănescian, aș zice), care îmbină atenția pentru scriitură cu tematica actuală (e o distopie ecologică). Un roman dens, cu fraze lungi, analitice (proustiene sau, dacă vreți, cu ecouri din proza românească interbelică de tip Camil Petrescu sau Anton Holban; dar și din livrescul, flaubertianul Radu Petrescu, cu al său roman „Matei Iliescu”, dar și din poetul Mircea Ivănescu), pigmentat însă de o intrigă distopică – distrugerea sistematică a copacilor ca formă politică de control asupra societății și individului. Iar aici referințele la distopiile dezumanizante à la Camus („Ciuma”) și Ionesco („Rinocerii”) sunt obligatorii, pentru a nu mai pune la socoteală trimiterea explicită la falansterul nedelcian din „Tratament fabulatoriu” (romanul lui Mircea Nedelciu publicat în plină dictatură comunistă).” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/o-lume-fara-iubire-si-fara-copaci/

7. „Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților” de Andrei Oișteanu

(Polirom, 2021)

„Spre deosebire de studiile anterioare, dintre care aș enumera «Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european» (2001), «Ordine și Haos. Mit și magie în cultura tradițională românească”» (2004, reeditat într-o ediție revăzută, adăugită si ilustrată în 2013), «Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură» (2010, reeditat apoi în 2011, 2014 și 2019) sau «Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură» (2016, reeditat, de asemenea, într-o ediție revăzută, adăugită si ilustrată în 2018), «Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților» este, vom vedea, ceva mai variat ca tematică. Astfel, cititorul este purtat, de la un capitol la altul, prin diverse spații culturale, cu diverse apucături sau năravuri, cu accent, însă, trebuie spus, pe spațiul românesc. Tematica este, cum spuneam, variată și tentantă – de la garderoba boierului și intelectualului român de secol XIX, până la dezbaterile legate de etnogeneza și istoria găgăuzilor sau disputele teologice din Europa medievală, care puneau față în față cele trei religii – iudaică, creștină și musulmană. Capitolele pot fi citite, așadar, separat fără a se pierde ceva din savoarea cărții.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/despre-moravuri-si-naravuri/

8. „La fel de bogat ca regele” de Abigail Assor

(trad. de Aurelia Ulici, Litera, 2021)

„Născută în 1990 la Casablanca, tânăra scriitoare franceză de origine marocană Abigail Assor își face intrarea în literatura franceză cu un roman foarte reușit: „Aussi riche que le roi” (Gallimard, 2021), tradus rapid în română la Editura Litera, cu titlul „La fel de bogat ca regele” (2021, traducere de Aurelia Ulici). Romanul ei de debut – plasat tot la Casablanca (un oraș cu violente contradicții sociale, departe de imaginea hollywoodiană oferită de celebrul film cu Ingrid Bergman și Humphrey Bogart) – reprezintă o frescă acidă a Marocului anilor ’90, guvernat de un regim religios autoritar și marcat de clase sociale între care există o adevărată prăpastie: pe de o parte cartierele de lux, pe de alta, cartierele de periferie (les bidonvilles) de o sărăcie extremă. Revolta tinerească a protagoniștilor, Sarah și Driss, împotriva condiției lor sociale – a cărei prospețime și energie impresionează, cu atât mai mult cu cât ghicești că va fi „înghițită” de nemilosul joc al perpetuei dominații sociale (visul lor e de a evada în țările „libere” ca America sau Franța!) – se izbește continuu de obsesia banilor, motorul social, cel care dictează implacabil relațiile sociale și mișcările individului. Povestea celor doi (a tinerei frumoase, dar sărace, și a băiatului urât, însă „la fel de bogat ca regele”) – neacceptată, firește, de familia băiatului, cu reguli stricte de castă (deși tânăra rămâne însărcinată!) – plutește, la final, într-o ambiguitate care lasă loc și speranței că, într-o bună zi, lanțul dominației (a femeilor de către bărbați, a săracilor de către bogați, a bogaților de către propria condiție etc.) va putea fi spart, aici și aiurea.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/o-poveste-de-iubire-imposibila-in-casablanca-anilor-90/

9. „Satantango” de László Krasznahorkai

(trad. de Ildikó Gábos‑Foarță, Pandora M, 2023)

„În 1985, apărea un roman-parabolă, poetic și sumbru prin felul în care surprindea o lume mică, restrânsă la câțiva locuitori ai unei colonii comuniste create în jurul unei cooperative agricole, un experiment sinistru la care a fost supusă întreaga Europă de Est – este vorba despre romanul «Satantango» al scriitorului maghiar László Krasznahorkai, roman în care dansul capătă, de asemenea, valențe cosmice. Personajele lui Krasznahorkai dansează într-un bar uitat de vremuri, plin de pânze țesute de păianjeni invizibili, în așteptarea unui mântuitor care să le dea curajul să facă ceva cu viețile lor pustii și triste, lipsite de sens. Ei dansează pentru a alunga somnul care îi cuprinsese în miez de noapte, în așteptarea celui care urma să îi ghideze spre o viață în afara coloniei noroioase în care rămăseseră prizonieri. Este un dans al păcătoșilor care își așteaptă izbăvirea din iad. Conotațiile religioase, iată, sunt inevitabile în cazul acestei cărți, ea însăși construită ca un soi de evanghelie poetică a unei lumi satanice, aflate parcă într-o continuă descompunere sub semnul apei și al mucegaiului.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/dansul-iluziilor-in-satantango-de-laszlo-krasznahorkai/

10. „Recviem pentru Maria” de Vera Malev

(Cartea Moldovei, Chișinău, 2004)

„Apărut în 1986 (în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, RSSM) și reeditat în 2004 (la Editura Cartea Moldovei, Chișinău, cu grafia latină), în Republica Moldova independentă (după destrămarea URSS, în 1991), romanul „Recviem pentru Maria” de Vera Malev reconstituie ficțional și readuce în prim-plan figura sopranei de origine basarabeană Maria Cebotari (Cibotari sau Cibotaru), celebră cântăreață de operă a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea, afirmată la Viena, Dresda și Berlin, al cărei destin tragic – moare la 39 de ani, în urma unui cancer de ficat și pancreas, după o carieră europeană fulminantă, pe scenele de operă și în film – îi creează o imagine aparte, memorabilă. Scriitoarea Vera Malev (1926-1995) reușește prin acest roman – probabil cel mai bun roman al său – să realizeze un act de reparație simbolică și de umplere a unui gol în istoria culturală a Moldovei și de reabilitare a figurii celebrei cântărețe de operă, trecută sub tăcere în timpul regimului comunist. Tradus și în limba rusă în 1991, la căderea URSS (Maria Cebotari era cunoscută și în Rusia și, așa cum povestește scriitoarea, o emisiune despre cântăreața de operă la televiziunea rusă reprezintă declanșatorul romanului), romanul Verei Malev rămâne în mod esențial o recuperare a unui destin (feminin) de excepție al Basarabiei, dar și o reconstituire atât de necesară (fiindcă ocultată în comunism) a climatului spiritual, multicultural și a istoriei Chișinăului dintre cele două războaie.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/maria-cebotari-personaj-de-roman-si-destin-de-exceptie-al-basarabiei-recviem-pentru-maria-de-vera-malev/