Scrisori către preşedinte (V)

Scrisoarea a cincea

Stimate domnule preşedinte,

cu cât intrăm mai dihai în Uniunea Europeană, cu atât cresc nedumeririle şi năuceala. Zău, o spun cu mâna pe inimă, cât se poate de cinstit. Ca un adevărat cetăţean român de origine română. Un om care ţine la ţară, chiar dacă‑mi vine, cinstit să fiu, să plec naibii din patria mea dragă şi să‑mi găsesc o alta, şi dacă nu mi‑o fi aşa de dragă, dar să‑mi fie mai bine. Cu dragoste nu mă pot nici hrăni şi nici locuinţa nu‑mi devine mai spaţioasă ori mai sănătoasă.

Au început să crească pe mine nedumeririle, precum boabele într‑un ciorchine! Proprietarii de crâşme sunt năuci de‑a binelea, de când li se cere să‑şi împartă localurile în fumători şi nefumători. Mai ales cei cu localuri mici, cu doar cinci-şase mese. Cum naiba să facă? Trei mese cu scrumiere şi două fără, ori invers? Sau o masă pentru nefumători şi trei pentru fumători? Ori jumătăţi de mese pentru şi jumătăţi de mese contra? Chiar dacă ar separa, să zic, două mese cu un paravan de‑un metru, un paravan tip gard, cum am văzut eu prin alte ţări băgate‑n UE mai repede, ar fi de formă. Caraghios, inutil şi, aş putea afirma, de‑a dreptul idiot. Fumul gros de la celelalte mese de dincolo de gard intră, vajnic, oricum în nările nefumătorilor, cancerizându‑le plămânii şi îngroşându‑le venele. Circ, stimate preşedinte.

Ciobanii, am aflat, pot face transhumanţă, au voie până la urmă, dar – există un dar esenţial – numai motorizaţi! Adică cu maşina, cu motocicleta cu ataş în care‑n încap chiar şi trei-patru oiţe, cu ATV‑ul ce poate trage o remorcă plină. Dar de ce nu cu tabul ori cu tancul! Ar fi mai uşor peste dealurile şi prin văile patriei. Mioarele vor behăi ueist, iar baladele noastre populare se vor integra şi ele, transmise din gură în gură, prin toate naţiunile europene unite.

Mulgătorii de vaci, am mai aflat, trebuie să aibă fiecare în dotare câte un laptop. La cât de bine câştigă ei pe laptele adunat, îi şi văd curând cu laptopul sub coada vacii, clămpănind tastatura cu degetele lor groase cât caltaboşii. Apropo de caltaboşi. Porcul! Porcul trebuie, conform noilor norme ce pătrund în viaţa noastră dezorganizată, să fie electrocutat. De fapt, am fost eu lămurit, e vorba despre un fel de electroşocuri. Ca pe vremuri la psihiatrie. E nevoie de un instrument special, cine ştie cât o fi costând şi ăla, cu care‑l atingi pe porc la scăfârlie, se descarcă şocul electric în creierii acestuia, ca‑n filmul ăla cu zburatul deasupra cuibului de cuci, iar porcul devine o cârpă. Cade moale la pământ. În aceste condiţii, cuţitul i se poate înfige fără zbateri şi fără pericolul de a greşi. Nu o mai ia la goană porcul cu cuţitul în gâtlej. Pericol ar fi ca instrumentul ăla de produs electroşocuri să nimerească alte capete, căci la noi, înainte de tăiere, se mai bea câte o ţuică, două…

Mi‑e milă tare acum de producători. Nu mai au voie să‑şi vândă marfa produsă decât pe o rază de 30 de kilometri de locul unde o produc! Asta da. E grozav! Sunt zone unde populaţia trăieşte din produse precum lapte şi brânză. Cui naiba să le vândă, dacă pe‑o rază de peste 30 de km toată lumea produce acelaşi lucru? Tare milă mi‑e şi de apicultori. Vor falimenta cu ce avem noi mai bun şi‑o să cumpărăm miere ieftină, chinezească, de cea mai proastă calitate, cu care, sigur, dai în diabet. În timpul acesta, carnavalul politicienilor continuă până la cel mai înalt nivel, vorba unui văr al meu. Am uitat de dosariade, am dat‑o pe scrisoriade, apoi pe jocul de‑a referendumul, de‑a destituirile. Se joacă ping‑pong, zice vărul meu, între Băsescu şi Cuchi Tăriceanu, în loc de minge cu grenade mascate, asta ca să ne năucească şi mai tare, să ne transformăm şi mai dihai într‑o turmă uşor de manevrat… era să zic de transhumat.

Acum trebuie să închei, îmi bate un vecin în ţeava de la calorifer, semn că aude ce scriu. Drept pentru care mă semnez: un om sfios din ţară.