Cineva îmi zice că din carte i-a plăcut cel mai mult partea x. A doua zi altcineva îmi zice că i-a plăcut tocmai cealaltă, y. Altcineva îmi scrie că zona z e o bijuterie și sugerează că w putea să și lipsească. Dar exact partea w îl entuziasmează pe-un altul! Și totul se reia iar și iar, în fel și fel de combinații, din vară până-n iarnă… Dar mai există și cineva care mi-a scris, de la bun început, despre modelul pe care l-am țesut din toate părțile astea și atunci am fost fericită – l-a văzut; s-a văzut; nu-i doar închipuirea unui nebun. O bună prietenă îmi spune că așa se întâmplă când scrii cărți alcătuite din părți atât de diferite, au pățit-o și alții – fiecare cititor simte nevoia să-și aleagă partea preferată (nu-i rău!) și astfel să cam dea deoparte ceea ce pentru el devine „restul” (ups, e rău).
Eu cred că dacă scrii o carte în care împletești un fir verde cu unul negru important e tocmai modelul, chiar țesătura. Felul în care verdele se ivește și se sprijină pe negru, felul în care negrul se prăbușește spre verde, mai-mai să-l înghită. Contrastele. Muzica și vitezele. Punțile.
Și, iată, poate că de-asta nu mă vântur niciodată cu manuscrisul pe la amici, fiindcă A. o să te sfătuiască să tai exact ce-o să îi placă lui B., iar eu țin mult și la dragul de B., chiar dacă lui n-o să-i trebuiască tocmai partea preferată a scumpului C.! Go ahead în nebunia ta, strângând manuscrisul la piept, ah, ce animal viu e o carte, cu mâini și picioare și inimi și păr și ochi și intestine și mucoase și piele – go ahead, de unul singur, altă cale nu este. După, ah, după e cu totul altă poveste.
Însă, pe bucățele sau nu, n-ai cum să nu fii recunoscător pentru toate reacțiile, oricât te-ar nedumeri uneori, căci ele te ajută să vezi din afară ceea ce cunoști dinăuntru. Și nu e puțin lucru ca păpușarul să șadă la capăt de reprezentație în sală, ascultând spectatorii la aprinsul luminilor – cu toată tristețea, cu toată uimirea. Posibil, îmi zic în după-amiaza prea scurtă de iarnă, ca împărțirea asta a unei cărți pe părți preferate să fie și-o pedeapsă pentru faptul că, adesea, când mi-e mai greu și mai greu, ascult doar Adagietto-ul din Simfonia a 5-a a lui Mahler.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu