Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o rubrică săptămânală realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din „Binele tău e al meu. Despre binefaceri” de Lucius Annaeus Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Editura Seneca, 2015).
*
Dintre binefacerile necesare, unele – fără de care nu putem trăi – sunt pe primul loc, altele – fără de care nu ar trebui să trăim – sunt pe al doilea loc, altele – fără de care nu vrem să trăim – sunt pe al treilea loc. Cele dintâi sunt de felul acesta: să fii salvat din mâinile duşmanilor sau de mânia unui tiran sau de proscripţie ori alte primejdii care ameninţă viaţa omului pe felurite şi neştiute căi. Cu cât mai mare şi mai înspăimântătoare va fi primejdia pe care o vom risipi, cu atât mai mare va fi recunoştinţa cu care vom fi întâmpinaţi; căci se conturează gândul la mulţimea nenorocirilor de care am fost scăpaţi, iar teama simţită mai înainte dă farmec darului. Şi totuşi nu trebuie nicidecum, pe cât putem, să amânăm ajutorul pe care îl dăm cuiva pentru ca teama să dea greutate darului nostru.
*
Cinci minute (video) cu Ioana Bâldea Constantinescu despre „Cum să gândești ca un împărat roman”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...
Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...
Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Scrie un comentariu