Galerie foto/ video Interviu Nr. 309

Interviu cu scriitoarea Adriana Babeți (Timișoara, 2023)




Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.

#Energie

#PowerStation

#Timisoara2023

Proiectul „Scene din viața multiculturală a Timișoarei. Interviuri cu scriitori și artiști ai comunităților locale” este conceput și realizat de Adina Dinițoiu.

Interviu găzduit de Librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara.

Adriana Babeți predă literatură comparată la Universitatea de Vest din Timișoara și este profesor asociat la Universitatea din București. Redactor la revista Orizont din Timișoara. Împreună cu Delia Șepețean-Vasiliu a îngrijit (selecție de texte, traducere, aparat critic, prefață) volumele „Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel” ”(1980) și „Roland Barthes – Romanul scriiturii” (1987). A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile „Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii” (Polirom, 1997) și „Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă” (Polirom, 1998). S-a ocupat de asemenea de traducerea și selecția antologiei „Barbey d’Aurevilly, Dandysmul” (Polirom, ed. I, 1995; ed. a II-a revăzută și adăugită, 2013). A publicat volumele: „Femeia în roșu” (împreună cu Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu, 1990, 1997, 1998; Polirom, 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman), „Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură” (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică și istorie literară), „Dilemele Europei Centrale” (1998), „Arahne și pânza” (2002), „Dandysmul. O istorie” (Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică și istorie literară, Premiul Asociației de Literatură Comparată și Generală din România), „Ultimul sufleu la Paris. 69 de rețete culinare” (Polirom, 2006), „Le Banat: Un Eldorado aux confins” (coord., Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV – Sorbonne, 2007), „Prozac. 101 pastile pentru bucurie” (Polirom, 2009), „Amazoanele. O poveste” (Polirom, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, critică și istorie literară; Premiul „Cartea anului 2013” acordat de revista România literară; Premiul revistei Observator cultural, secțiunea „Critică literară/Istorie literară/Teorie literară”; Premiul „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea Nonficțiune, în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2014), „Prozac 2. 90 de pastile împotriva tristeții” (2014). În 2017 Adriana Babeți a primit Marele Premiu al Asociației de Literatură Comparată și Generală din România pentru întreaga activitate și pentru cel mai bun studiu de comparatistică din ultimii 20 de ani. Are Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2010) și este Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2022). (Prezentare preluată de pe site-ul Editurii Polirom)

Prima pagină Rubrici Galerie foto/ video Interviu cu scriitoarea Adriana Babeți (Timișoara, 2023)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2021, la Editura Seneca, a coordonat, alături de Anastasia Staicu, volumul „Literatura la feminin. O antologie”. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds