„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (XXXI)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treizecea și una parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

34

Fără panică, fără grabă. Ce trebuia să se facă se făcu fără comentarii. Cineva din familie coborî în sat, la casa parohială, la primărie, la cabinetul medicului şi anunţă moartea. Medicul urcă cu el, constată decesul şi completă formularul. Legă strâns, cu un batic, fălcile mortului, dădu câteva sfaturi, ce trebuie făcut, cum se poate spăla mortul mai bine, cum se poate mai bine pregăti pentru a primi rugăciunile. Şezu, o vreme, în bucătărie, bău un lichior de cafea şi rosti vorbe de consolare. Zise, arcurile mecanismului vieţii s-au tocit şi, uite aşa, cea mai minunată dintre toate maşinile s-a oprit. Preotul sosi şi el, binecuvântă mortul, se rugă şi şezu o vreme în bucătărie, bău un lichior de cafea şi găsi cuvinte bune de liniştire. Zise, învierea aşteaptă şi lumina. Rosti câteva fraze din predică: „Totul are timpul său şi fiecare lucrare de sub cupola cerului ora sa, se naşte şi se moare, se plantează şi se stârpeşte ceea ce s-a plantat”. Groparul sosi, ajută la îmbrăcatul mortului. Şi groparul şezu o vreme în bucătărie, nu bău unul, ci mai multe pahare cu lichior de cafea, nu fu nevoit a spune vorbe bune, de consolare, căci liniştea şi calmul lăsat de specialiştii dinaintea sa îl copleşiseră. Nu luă doar măsura pentru sicriul din molift, ci chiar el îl şi ciopli, şlefuind canturile, adăugând mânere argintate. Montă, cu grijă, ferestruica în dreptul feţei moarte şi zise fără nicio ironie: „Ca să vadă cine îşi ia rămas bun de la el”. Ca gropar, de el aparţinea şi dricul cel negru, lăcuit, cu roţi înalte, pe care-l curăţa şi lustruia până strălucea ca nou. Îmbrăcat în negru, cu cilindru pe cap, conduse a treia zi cortegiul. Ţinu calul din scurt cu hăţurile, imprimându-i un mers la pas care nu se dereglă nici la cel mai dificil urcuş. Chiar dacă era cunoscut ca un mare iubitor de produse distilate, nimeni nu avea nimic a-i reproşa. Erau de admirat cortegiile sale, mai ales pe zăpadă. Se mişcau ordonat, chiar artistic, prin albul imaculat, învăluite-n aburi. Cine stătea la margine de drum îşi scotea şi la minus doisprezece grade mâinile din buzunar şi-şi ridica pălăria.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Photo by Vivek Sharma on Unsplash