Sincron (fragment)

M-am întors la grupul nostru și l-am întrebat pe Alberto când urma să dansăm. Mi-a zis că barosanul de la județeană se făcuse mangă și că nu era momentul. Nevastă-sa se supărase și plecase cu tipul cu șapcă de piele.

Chiar atunci, tovarășul Axinte luă microfonul și zise:

—Ia, să vină unul mai curajos, să ne zică aici o poezie. Haide, uite tu, ăla grasu’, da tu, buflei, ce te-ai bosumflat așa? Știi vreo poezie?

Grăsuțul se ridică și se apropie sfios de microfon. Începu cu glas tremurat:

—„Cântec de primăvară” de Ștefan Octavian Iosif.

Înfloresc grădinile
Ceru-i ca oglinda
Prin livezi albinele
Și-au pornit colinda.

— Ce e asta, bă, în pula mea, voi nu știți d’alea mai deocheate? Păi, când eram eu ca voi… Ia, tu, ăla mai tuciuriu, ne cânți ceva vesel?

Băiatul se ridică și îngăimă:

— Păi, ce să cânt?

— Bagă ceva, Patrauleo!

Copilul începu să cânte maneaua, dar de data asta nu mai dădea comic din cap și nici nu mai era amuzant.

„Stau în colț la ’limentara, hai țiganca mea!
Și privesc salam pe sfoară, hai țiganca mea!
Îl privesc, mă ling pe bot,
L-aș mânca cu sfori cu tot,
Hai țiganca mea!”

— Ia dă, băi, ăla la mandea, zise Axinte și îi smulse copilului microfonul din mână. Pe asta o știți? zise și începu să recite împleticit:

Sutienul Cluj Naaapoca</em
face țâța ca șiroooca
Țineți minte 3 cuvinte
Țâța,roooca, Cluj Naaapoca!
Ciocolata Postăvaru, face pula ca și paru’
Țineți minte trei cuvinte, Pula, Paru, Postăvaru.

Nu râdea nimeni. Copiii priveau cu teamă la bărbatul din fața lor care se clătina, cu cămașa ieșită din pantaloni și cravata atârnând șuie la gâtul umflat de vene. Un nor amenințător plutea deasupra capetelor noastre. Presimțeam că ceva rău o să se întâmple. I-am făcut semn lui Alberto și ne-am tirat, unul câte unul, spre sala de mese.

— Veniți! Se dansează break dance, înăuntru. Ăia mari de la C! strigă puștiul tocmit de Alberto cu două eugenii și o sticlă de pepsi șutită de sub masa barosanilor. Copiii au fost primii care au dat buzna, urmați de profesori și bucătărese.

Începusem să dansăm, dar nu intrasem încă în sincron. Alberto făcea niște scheme de încălzire, iar Nabaru exersa figura din Bangles. În scurt timp, cantina deveni neîncăpătoare. Copiii care veniseră primii, se așezaseră pe jos, în față. În spatele lor, în picioare, stăteau câțiva profesori și bucătăresele. În mijlocul lor, Mama Nanu. Undeva lângă ușă i-am văzut pe nea Patriche și pe Franț.

Din Kashtan se auzea o piesă ritmată, dar nu cea pe care o aleseserăm pentru sincron.

La un moment dat, se făcu rumoare și în ușă apăru Gigea care se agita încercând să facă un culoar.

— Faceți loc! Tovarășii oaspeți vor să vadă și dânșii dansul. Copii, la o parte, hai, faceți loc!

Cu greu s-a creat un spațiu de vreo trei metri pătrați, mulți fiind forțați să se lipească de pereții laterali ai cantinei. Tomiță venea și el cu un scaun ridicat deasupra capului.

— Gata? Începem? Burghezule, dă-i play!

Primele au intrat fetele. Iuliana din stânga și Carmencita din dreapta. Își dau mâna, fac o piruetă, apoi se lasă în pod, cap în cap. Bluzele cu paiete s-au ridicat, lăsând la vedere picioarele zvelte, acoperite de ciorapii negri în jambiere. Alberto vine din spate și face un flic-flac deasupra lor, aterizând în picioare. Aplauze, strigăte de admirație, chiuituri. Fetele se ridică și se duc în spate cu pași lascivi. Muzica capătă ritm și intru eu cu Burghezu. În stânga mea, Nabaru, iar în dreapta lui Burghezu, Alberto. Dansăm sincron. Ne rupem în figuri, Jam on it! Gocrazy, gocrazy, don’t letyour body belazy! Alberto e pe jos și se învârte în cap, Burghezu face robot dance, eu fac râma, iar Nabaru o bagă pe aia cu egipteanul. Fetele vin din spate și cad în șpagat. Sala e în delir!

Am ieșit pe ușa din spate, ca niște adevărate staruri. Gigea ne prinse din urmă și zise:

— Băieți, unde vă duceți, tovarășul Axinte vrea să vorbească ceva cu voi.

— E de bine? întrebă Alberto.

— Nu știu. Părea binedispus, când dansați. Dar știu și eu…ăsta nu a fost un dans tematic, nu a fost prea…educativ. Unde ați învățat să dansați așa?

— Ne-am uitat și noi pe video, am mai furat de la unii, de la alții, răspunse Alberto.

— Și unde plecați acum?

— Să ne schimbăm, suntem uzi leoarcă.

— Bine, dar veniți repede, da?

Am intrat în cameră și ne-am îmbrățișat. Eram, din nou, o echipă. Sincronul ne ieșise perfect. Eram vedetele taberei. Acum toți vor vorbi despre noi. Mama Nanu intră și ea și ne felicită.

— Copii, ați fost minunați. Eu nu am mai văzut așa ceva. Și voi, fetelor, ați dansat grozav!

— Ce facem acum, tovarășa, ne-a zis Gigea să ne întoarcem, că vrea ăla de la partid să vorbească cu noi, zise Iuliana.

— Mergeți, dar nu mai stați mult. Eu i-am băgat deja în camere pe copii. Îi spuneți că mâine trebuie să vă treziți în zori și că sunteți obosiți. Ați văzut că oamenii ăia s-au cam întins cu băutura. Eu o să-mi fac un ceai și mă culc. Cred că mă paște o răceală, zise Mama Nanu. Hai, noapte bună, copii.

— Băi, Nanu, te-ai dilit? Ce sunt ăștia? zise Alberto, ridicând de pe pat pantalonii mei albi de trening.

— Nu știu. Poate.

I-am luat și i-am pus la locul lor pe umeraș.

— Lasă, că nici nu a contat. Aici nu se pune. Dar în Zalomit să faci bine să-i ai pe tine! Acolo avem altfel de public, zise Alberto plin de el.

— Ce dracu vrea ăla să ne spună? zise Nabaru.

— Era mangă, eu zic că a și uitat, zise Burghezu.

— Hai, bă, mergem și noi la foc, mai stăm la povești, poate ne lipim de-o bere, propuse Alberto.

—E aproape 10. Mai e un pic și se dă stingerea. Mâine ne trezim devreme, zise Burghezu. Mai bine ne strângem la fete și facem un whist.

— Mă bag și eu la whist. Nu prea mai am chef să ies, zise Nabaru.

— Eu mă duc înapoi. Ce puii mei, e ultima seară. Bârnoaso, vii? zise Alberto.

—Bârnoasă-i mă-ta! Nu vin!

—Iuli, tu vii? încercă Alberto.

— Nu, rămân la cărți cu băieții, doar că nu știu whist. Mă învățați voi. Prind repede, zise Iuliana.

— Nanule, ești ultima mea șansă, hai măcar tu, ce naiba, ne băgăm la somn, ca găinile? Hai măcar cât fumez și eu o țigară, vedem ce e pe acolo și ne întoarcem. Vii?

— Nanu, dacă mergi, vin și eu, îmi zise Carmencita și mă luă de braț.

— Hopa, gata? V-ați și cuplat? Și eu care nu știam, zise Alberto răutăcios. Iuliana, hai și tu cu mine, nu-ți lăsa prietena la greu, please!

De afară, printre voci și râsete, se auzea Big in Japan.

Am ieșit toți patru. Nu era frig, iar focul ardea acum mocnit. Franțrăscolea în jăratic, întorcând câte un lemn rămas nears. Pe masa pliantă nu mai erau decât niște resturi de mâncare și câteva sticle goale de bere. Intraseră toți în cantină.

Am întredeschis ușa și dinăuntru ne-a izbit un miros grețos de băutură și țigări. Prin fumul des, l-am văzut pe tovarășul Axinte cum ne făcea semn să ne apropiem. Mai erau acolo Gigea, Tomiță, nea Patricheși ăia doi care veniseră cu el.

— Hai, tineretul, curaj, veniți la masă! Hai că meritați un loc de cinste. Că doar ați muncit, nu?ne invită tovarășul Axinte.

Pe masă, câteva platouri cu resturi din ceea ce fusese un ospăț boieresc. Ici-colo o felie de salam de Sibiu lipită de o fărâmă de brânză telemea, sâmburi de măsline lângă copane de pui începute, boluri cu zeamă rămasă de la salata de roșii și castraveți cu pâine în ea.

— Hai, luați și voi de ciuguliți ceva, uite, mai e carne pe ăla, zise Axinte, arătând cu degetul lui gros înspre copan. Ce să vă fac, dacă veniți și voi la spartul târgului…

— Nu ne e foame! Mulțumim, i-am răspuns eu, privind către prietenii mei.

— Da’ de băut, beți și voi un vinișor? Sau niște visichi? Hai că sunteți băieți mari. Tu câți ani ai, piticule? zise Axinte, către Alberto.

— 17. Îi fac anul ăsta.

— Măi, să fie! Păi și ce cauți între copiii ăștia? Ce căutați voi, ditamai măgădăii printre copiii ăștia?

— Băieții sunt cu doamna profesoară de muzică. Acela e fiul dânsei, încercă Gigea să-l liniștească, arătând cu degetul către mine.

— Aha. V-ați lipit și voi de-o vacanță pe de-a moaca, nu-i așa?

— Nu, tovarășu’. Ne-am plătit tabăra, zise Alberto. 450 de lei.

—Bine, bine. Dar ia zi, care-i treaba cu dansul ăla? Ce v-a apucat?Nu i-ai învățat,tovarășu comandant, că aici, în tabără, ne distrăm organizat? Nu face fiecare cum îl taie capul! Păi, ce mama naibii? Ați avut aprobare? V-a dat cineva aprobare? Paștele mamii voastre de golani!

Tovarășul Axinte se făcuse roșu ca racul. Ceilalți comeseni amuțiseră și priveau în pământ. Nu se așteptase nimeni la o asemenea reacție.

Dintr-odată, bărbatul, care până atunci tunase și fulgerase, a început să râdă în hohote. Se înecă, luă o gură de apă minerală și când se liniști, zise:

— V-ați căcat în pantaloni! Ce v-ați albit, bă, așa la față? Nu mai știți de șagă? Am glumit. Hai, fetele, ia veniți mai aproape, ce v-ați dus tocmai la capul mesei? zise Axinte.

Fetele au rămas pe loc, în schimb, s-a ridicat tovarășul prim și, sprijinindu-se de spătarele scaunelor, s-a deplasat înspre ele.

— Și ia ziceți voi, la ce liceu învățați? zise Axinte, aplecat peste masă, cu capul atingând sânii Carmencitei. Aveți note bune?

Fata se trase într-o parte cu tot cu scaun și zise:

— La Bălcescu.

— A, da? Dar să dați din craci știți, nu-i așa? zise Axinte și puse o mână pe pieptul Iulianei. Fata s-a ridicat în picioare și s-a îndreptat rușinată spre ușă. Păi, unde plecăm? Petrecerea de abia începe. Ia hai, mai jucați o dată dansul ăla al vostru, ca să vă văd și eu mai bine. Că acum suntem numai noi.

Ne-am uitat unii la alții și nu prea știam ce să facem. Apoi am zis:

— Știți, noi ne trezim dimineața devreme, am vrea să mergem în camere.

— Mergeți, mergeți, cum să nu, dar după dans, zise Axinte mieros, apoi se uită cu ochii roșii și plini de ură la mine și se răsti:

—S-a înțeles?

Atunci Gigea veni lângă noi și ne zise în șoaptă:

— Hai, măi băieți, faceți asta pentru mine. Dansați, așa, un pic, nu-i nevoie să-l faceți pe tot, apoi puteți pleca. Ia ziceți, mai știți care era banda?

Alberto a început să caute prin cutia de benzi de magnetofon. Unele erau scoase afară din carcase, încâlcite și ude de bere.

— Nu o găsesc. Era o AGFA transparentă, dar s-au amestecat.

— Ei, hai acum, ce mai contează, dansați și voi pe altceva, să-i faceți damblaua.

— Ce este? Ce căutați acolo? întrebă Axinte.

— Nu găsim banda, răspunse Alberto. Noi nu dansăm decât pe melodia noastră.

— Zău? Ei, să mori tu, zise tovarășul prim, apoi se întoarse către șeful de post și îi trase pistolul din tocul de la curea.

— Ia, să vă văd acum! Dă, bă, drumul la magnetofon, strigă Axinte cu venele gata să-i pocnească și cu pistolul ațintit spre noi.

—Tovarășu’ prim, vă rog, nu mă nenorociți, dați-mi arma înapoi, se rugă șeful de post, alb la față.

— Taci, în pula mea, Nae! Hai, la dans, că vă împușc!

Gigea nu mai așteptă să găsim melodia și porni magnetofonul cu banda care era pe el. Roti de butonul Kashtanului și din boxe începu să se audă un ceardaș. Mai întâi lent, molcom, apoi din ce în ce mai rapid.

Începurăm să schițăm, tremurând îngroziți, câteva figuri, dar se potriveau ca nuca în perete. Mă uitam la Alberto și nu știam dacă să râd sau să plâng.

— Unde sunt fetele? zbieră enervat Axinte.

Nu observase că, profitând probabil de agitația creată, fetele reușiseră să iasă afară. Axinte se întoarse, atunci, spre mine și zise:

— Băi, pulică, tu dansezi sau îți bați joc de mine? Tu știi cine sunt eu? Ce credeți că, dacă veniți de la București, sunteți șmecheri? Aveți numai bășini în cap, voi, tinerii din ziua de azi. Am avut și eu un băiat, chiar dacă era mai sărac cu duhul. Dar era cuminte, nu golan ca voi! O să dau foc, odată, la șandramalele astea! Auziți? Foc o să le dau! Nae! Cheamă-l pe Demetriade, spune-i că sunt aici. S-a ascuns ca șobolanul! Dau eu de el, morții mă-sii de jidan împuțit!

Dintr-odată, ușa se deschise și Carmencita strigă speriată:

— Ursul! Ursul! E imens! Ajutor!

Axinte ieși cu pistolul în mână și privi năuc în toate părțile. Îl văzu în dreptul mesei pliante de lângă iaz. Era o namilă de doi metri. Molfăia resturile de mâncare rămase de la ei. Axinte se îndreptă către animal cu pași împleticiți. Când ajunse la câțiva metri, ridică piedica și trase. Bubuitura trosni ca un tunet. Ursul se ridică pe labele dinapoi, privi către cel care trăsese, apoi își puse labele din față pe pământ. Căscă, lăsă capul în jos și își dădu urechile pe spate. Atacul porni fulgerător. Ghearele gălbui și ascuțite străpunseră trunchiul, iar mușcătura fu atât de teribilă, încât Axinte rămase fără scalp. Ursul se ridică în două labe și rase înspăimântător. Axinte căzu, horcăind, la pământ.

(fragment dintr-un roman aflat în lucru)